Antena 1 scoate din grilă serialul turcesc Golden Boy, numit în original „Yali Capkini” și tradus inițial la noi „Dragoste rebelă”. Acesta a avut premiera la Antena 1 vineri, pe 6 ianuarie 2023 și a devenit aproape instantaneu serialul turcesc al momentului.
După numai o lună însă, postul de televiziune a decis să renunțe la difuzarea noilor episoade din serialul turcesc în care joacă Afra Saraçoğlu („Fiicele doamnei Fazilet”) și Mert Ramazan Demir. În schimb, vinerea, de la ora 20.30, ora la care se vedea serialul, Antena 1 va difuza filme artistice.
Poveste dramatică, plină de suspans
Serialul are în prim plan o poveste dramatică, plină de suspans și întâmplări imprevizibile. Destinul a două surori le aduce pe acestea în calea moștenitorului unui imperiu de bijuterii, deținut de familia Korhan, în care minciuna, trădarea și secretele își spun cuvântul. Halis este capul familiei Korhan. Deși afacerea este condusă în cea mai mare parte de către fiul său, Orhan, dar și de către cel mai mare nepot al său, Fuat, Halis în continuare ia cele mai importante decizii în companie și încearcă să dețină controlul și asupra familiei.
Ferit (Mert Ramazan Demir), protagonistul serialului, este cel mai tânăr nepot al magnatului, care s-a întors acasă după ce a studiat în străinătate. Rebel și nepăsător, Ferit ajunge să nu mai fie tolerat de către Halis, care a delegat-o pe Ifakat (nora sa rămasă văduvă), să îi găsească o mireasă.
Vestea că magnatul caută o mireasă pentru nepotul său a venit ca un fulger pentru Kazim, pentru care singura șansă la îmbogățire sunt cele două fiice ale sale, Suna și Seyran. Ifakat o consideră pe Suna potrivită pentru a se mărita cu Ferit, astfel că stabilește ziua în care cei doi se vor întâlni și se vor logodi. Înainte să aibă loc logodna dintre Ferit și Suna, acesta se întâlnește din greșeală cu Seyran, și se îndrăgostește instantaneu.
Godzilla în loc de Golden Boy
Schimbarea intră în vigoare de vineri, 17 februarie. Astfel, în loc de un nou episod din Golden Boy, telespectatorii vor putea urmări filmul „Godzilla” (2014, cu Aaron Taylor-Johnson, Elizabeth Olsen, Bryan Carston). Prin urmare vinerea aceasta telespectatorii port urmări ultimul episod din seria Golden Boy la Antena 1 – 10 februarie, de la ora 20.30.După episodul de vineri, 10 februarie, Golden Boy se mută de la postul Antena 1 și primește o nouă zi de difuzare. Următorul episod al serialului turcesc va putea fi urmărit miercuri, 15 februarie, pe Happy Channel.
Potrivit noii grile de programe Happy Channel, drama cu Afra Saraçoğlu în rol principal va fi difuzată în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00. mai mult serialul Golden Boy va putea fi urmărit și în reluare, tot pe Happy Channel, joia, de la ora 9.15, dar și sâmbăta și duminica, de la ora 19.00.
Programul Happy Channel de miercuri, 15 februarie
19.00 Nu mă părăsi
20.00 Golden Boy
22.00 Furtună pe Bosfor
23.00 Agenția de talente și sentimente
0.00 Moștenirea
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook