Toate cele șase hituri ale Shakirei, care fac aluzie la despărțirea de Piqué și exprimă tristețe, furie dar și speranța a ceea ce va urma în viitor i-au adus cântăreței sume importante de bani.
Melodia „Shakira: Bzrp Music Sessions, Vol. 53” este un cântec al Shakirei și al DJ-ului argentinian Bizarrap, lansat pe 11 ianuarie 2023, prin intermediul Dale Play Records, considerat un imn de emacipare al femeilor. Shakira a fost extrem de mândră de această piesă, dar membrii casei sale de discuri au fost reticenți în privința alegerilor sale lirice.
De ce a refuzat vedeta să schimbe versurile
Nimic însă nu a făcut-o pe Shakira să schimbe versurile melodiei. „Când am făcut acea sesiune, oamenii din echipa mea îmi spuneau: „Te rog, schimbă asta. Nici să nu te gândești să ieși cu aceste versuri”. Iar eu am spus: De ce nu? Nu sunt diplomat în cadrul Națiunilor Unite.
Sunt o artistă și am dreptul să lucrez la emoțiile mele prin intermediul muzicii mele. Știu că sunt vocea multor oameni și nu sunt pretențioasă, ci doar realistă”, a declarat Shakira pentru Billboard pe 21 septembrie.
„Melodiile mele au dat multor femei putere, autodepășire, încredere în sine”
„Împrumut vocea mea multor femei, care poate că și ele au vrut să spună aceleași lucruri pe care le-am spus eu și poate că nu au avut validarea necesară pentru a o face.
Cred că melodii precum sesiunea de la Bizarrap sau precum cea pe care am făcut-o cu Karol au dat multor femei putere, autodepășire, încredere în sine și, de asemenea, susținerea de a se exprima și de a spune ceea ce au nevoie să spună”, susține vedeta.
Acest imn a fost crucial pentru a o ajuta să treacă peste despărțire
Shakira a precizat și cât de important a fost pentru ea „scrierea imnului”, ajutând-o să treacă peste anul greu de după separarea de Pique. „Nu mă mai întorc aici, nu mai vreau o altă dezamăgire / Atât de mult încât te pretinzi un campion / Și când am avut nevoie de tine, ai dat cea mai proastă versiune a ta.
Îmi pare rău, iubitule, a trecut ceva timp / Ar fi trebuit să arunc pisica aia / O lupoaică ca mine nu e pentru un începător”, sunt câteva dintre versurile melodiei care i-au fascinat pe fanii cântăreței.
„Am crezut în până când moartea ne va despărți”
Shakira și Pique au fost împreună 12 ani, iar cântăreața susține că totdeauna a crezut în vorbele „până când moartea ne va despărți”. Artista i-a luat exemplu pe proprii părinți care sunt alături unul de celălalt de 50 de ani și se iubesc la fel ca în prima zi.
„Este ceea ce mi-am dorit pentru mine și pentru copiii mei, dar nu s-a întâmplat. Dacă viața îți dă lămâi, trebuie să faci limonadă. Asta fac eu: fac limonadă”, susține artista. Cel mai mare vis al Shakiei a fost să-și crească micuții alături de tatăl lor, „să depășim obstacolele și să îmbătrânim împreună. Știu că nu voi avea parte de asta acum”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook