Cafeaua băută pe stomacul gol, imediat după trezirea dintr-un somn insuficient afectează metabolismul și nivelul zahărului din sânge. Au demonstrat-o cercetătorii de la University of Bath citați de The Independent. Britanici au stabilit că ideal e să consumați cafeaua după ce ați luat micul dejun, deoarece acest lucru ameliorează semnificativ capacitatea organismului de a prelucra hrana în mod sănătos.
Cercetarea specialiștilor de la University of Bath a examinat cu diferiți markeri metabolici efectul somnului fragmentat și al cafelei matinale. S-a stabilit că o noapte dormită prost sau insuficient are un impact limitat asupra organismului, dar cafeaua are efect negativ asupra controlului glucozei din sânge.
Importanța menținerii nivelului zahărului în sânge în limite normale e vitală pentru reducerea riscului de diabet și boli de inimă.
Ce au descoperit cercetătorii
Studiul lor publicat în British Journal of Nutrition, 29 de persoane sănătoase, bărbați și femei, au fost subiecții a trei experimente nocturne diferite în ordine aleatorie. În primele scenarii, participanții au primit o băutură îndulcită după trezire – primul grup după un somn normal, apoi după un somn fragmentat, din care au fost treziți câte cinci minute în fiecare oră.
În al treilea scenariu, somnul a fost similar fragmentat, dar participanților li s-a dat o cafea tare cu 30 de minute înainte de băutura îndulcită. În toate cazurile, băutura îndulcită avea același aport caloric ca și un mic dejun.
În urma analizelor de sânge efectuate subiecților, s-a stabilit că o noapte de somn întrerupt nu a înrăutățit nivelul glucozei din sânge după micul dejun, în comparație cu o noapte cu somn normal. Dar o cafea neagră tare băută înainte de prima masă a zilei a mărit răspunsul la glucoză cu 50%.
„Știm că aproape jumătate dintre noi ne trezim dimineața și înainte de orice altceva bem cafea – cu cât ne simțim mai obosiți, cu atât mai tare este cafeaua, spune profesorul James Betts, co-director la Centrul pentru Nutriție, Exerciții și Metabolism la University of Bath. Studiul este important și are implicații extinse, întrucât până acum aveam cunoștințe limitate despre ce se întâmplă în organism, în special privind controlul metabolic și al nivelului zahărului.
Pe scurt, controlul zahărului este afectat când primul lucru cu care organismul vine în contact este cafeaua, în special după o noapte de somn întrerupt. Putem îmbunătăți aceasta mâncând întâi și bănd cafeaua după aceea, dacă simțim că avem nevoie. Această informație ne poate aduce tuturor beneficii importante pentru sănătate”.
Sursa foto: Instagram
Delia, Ristei și Loredana, în lacrimi. Cine sunt italienii mai talentați ca jurații X Factor care i-au făcut să plângă. VIDEO
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook