Au fost făcute publice câteva imagini din culisele ședinței foto uimitoare, organizată de compania care le are ca imagine pe Simona Halep şi Monica Bârlădeanu. Fotografiile inedite au fost realizate pentru catalogul Avon, care urmează să fie lansat. Monica Bârlădeanu i-a lăsat pe fani să „tragă cu ochiul” și a postat pe rețelele de socializare fotografii de la shooting.
Simona Halep, ambasadoare Avon
Alăturarea dintre celebra actriţă şi Simona Halep este interesantă, iar fanii campioanei de la Wimbledon abia aşteaptă publicarea noii ediţii a catalogului.
Simona Halep a devenit ambasadoarea brandului de cosmetice Avon în anul 2020. Totodată, constănţeanca este imaginea noului parfum „Her Story”, iar colaborarea dintre Simona şi compania producătoare de cosmetice atinge un nou nivel. Simona Halep face tandem cu Monica Bârladeanu la şedinţa foto pentru Avon.
Ce sume încasează Simona Halep
Simona Halep a depăşit 37 de milioane de dolari câștigați din tenis în întreaga carieră, dar se bazează şi pe sumele provenite din contracte de publicitate. Potrivit Forbes, Halep încasează 4 milioane de dolari anual de la cei 9 sponsori pe care îi are în prezent: Avon, Nike, Wilson, Hublot, Mercedes-Benz România, Rexona, Dorna, Dedeman și Banca Transilvania.
Şedinţa foto la care Simona Halep a participat alături de Monica Bârlădeanu a avut loc săptămâna trecută. Între timp, sportiva a primit o veste bună şi una rea. Duelul câştigat de Simona cu Elena Rybakina în finala turneului de la Dubai a fost declarat cel mai frumos din 2020.
Românca a pierdut însă premiul pentru jucătoarea anului. Cea mai bună jucătoare din sezonul recent încheiat a fost declarată Sofia Kenin (SUA), campioana de la Australian Open. Simona Halep a cucerit trei titluri în 2020, la Dubai, Praga şi Roma.
Silviu Prigoană spune adevărul despre relația tumultoasă cu Adriana Bahmuțeanu! De ce se întorcea ea mereu la el
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook