A foste nevoie însă să treacă 39 de ani ca Smiley să ajungă aici. O experiență nouă i s-a arătat. Îndrăgitul artist a debutat în regie, într-un film. El joacă rolul unui regizor în cea mai nouă comedie lansată la nivel național, Ramon. Practic, Smiley se antrenează pentru ce poate urma. La câte a făcut deja în viață și carieră, regia de filme i-ar fi un parcurs firesc.
Comedia Ramon a avut de curând premiera națională, iar românii au avut au ocazia să cunoască povestea simpaticului personaj și chiar să-i întâlnească în timpul vizionării pe Pavel Bartoș, Jesus del Cerro, regizorul filmului, și pe o parte dintre actorii din cast.
Pentru Smiley, această nouă colaborare cu Pavel și implicarea în filmările pentru Ramon, unde joacă rolul unui regizor, au reprezentat o foarte bună ocazie de distracție. Ca de fiecare dată, artistul a fost alături de prietenul său și a împărtășit cu el emoția împlinirii acestui frumos vis.
„Este pentru prima dată când joc rolul unui regizor într-un film, și nu în orice film. A fost o experiență inedită pentru mine, mi-a plăcut să <<testez>> și acest teren și mai ales rolul meu, care cred că mi se potrivește mănușă. Orice proiect împreună cu Pavel reprezintă o bucurie imensă pentru mine și o ocazie în plus de distracție. Știu cât de mult a muncit Pavel pentru Ramon, cât s-a dedicat și ce frumos s-a așezat acest film pe drumul de la primul gând până la întâlnirea cu publicul din cinema.
Sunt mândru de el și mândru și de piesa noastră împreună, care e pe coloana sonoră a filmului. S-a râs la înregistrări, la filmări, la vizionări, dar cel mai bine se râde și trăiește la cinema, unde vă rog să mergeți să vedeți filmul, să vă bucurați de actorul și producătorul Pavel Bartoș, cu toată aventura pe care a creat-o. Eu v-am cântat că <<Ramon e mai cool decât un pahar de sifon>>, dar vă mai spun și că el nu e om, e superOm, o bomboană de superOM. Hai la film”, a spus Smiley.
Cifre record: filmul e pe primul loc în box office-ul românesc
În doar trei zile de la lansare, filmul Ramon a intrat direct pe primul loc în box office-ul românesc, înregistrând cifre aproape duble față de cel de pe locul secund.
Cu o distribuție de excepție: Pavel Bartoș, Andreea Vasile, Smiley, Elvira Deatcu, Selly, Alexandru Ion, Carmen Tănase, Iulian Postelnicu, Bogdan Farcaș, Andreea Esca, Ionuț Rusu și mulți alții, filmul este o comedie spumoasă care surprinde o poveste de dragoste încărcată de multe momente de emoție si acțiune, care va răspunde la o întrebare simplă: Ramon e un simplu OM sau super OM? Filmul Ramon este distribuit de Vertical Entertainment și poate fi urmărit în toate cinematografele din țară.
Sursa foto: Vertical Entertainment
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook