Acum câteva zile, marele campion de tenis Ilie Năstase a fost surprins gigiulindu-se pe stradă cu soția sa, Ioana Năstase. Vineri, 8 ianuarie, Ioana Năstase a cerut ajutor să iasă din casă.
Soția lui Ilie Năstase: ”Sunt și sub șoc. M-am speriat foarte tare”
Ilie Năstase a făcut-o din nou! O veste teribilă a ajuns vineri seară, 8 ianuarie, la urechile jurnaliștilor. Ioana Năstase a fost agresată de soțul ei.
Cum este adevăratul Ilie Năstase știu doar femeile care au stat cu el în casă. Un mare campion, general al Armatei Române, are reacții violente. A admis că are o problema cu băutura. ”Eu până la 35 de ani nu am băut alcool. Trebuie cumva să recuperez”, a spus Ilie Năstase în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D. Tot atunci a spus că își iubește foarte mult soția, care l-a apropiat de Dumnezeu. ”Eu nu știam să spun nici Tatăl nostru, ea m-a învățat”, a spus marele campion.
Întrebată de jurnaliști, Ioana Năstase a refuzat să vorbească urât despre celebrul ei soț, dar a spus că este în stare de șoc și că este bucuroasă că polițiștii au ajutat-o să iasă din casa unde Ilie Năstase a agresat-o.
Ioana Năstase nu a făcut plângere la Poliție
Ioana Năstase nu a vrut să depună plângere. „Doamne Ferește! Nu vreau să-i fac rău. Pentru că se știe că are condamnarea. Și ar fi urât”. „Da, este adevărat. Nu voi da foarte multe detalii. Mă bucur foarte mult că am ieșit teafără din acea casă. Și mulțumesc domnilor polițiști că au venit la timp”, a spus Ioana Năstase.
”Chiar nu vreau să vorbesc urât la adresa lui. Vreau să fie bine, să fie sănătos, să fie bine. Am vrut să fac ceva, am vrut să-l fac să fie fericit, am încercat toate variantele posibile. Nu vreau să-i fac rău. Pentru că se știe că are condamnarea. Și ar fi urat.” a declarat Ioana Năstase la Antena 3.
Poliția a confirmat apoi că Ioana Năstase a sesizat o altercație, autoritățile au ajuns la fața locului iar soția lui Ilie Năstase nu a dorit să depună plângere, scrie evz.ro.
„În seara de 8 ianuarie 2021, prin apel 112 a fost sesizat un conflict casnic. La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției 2, care au luat legătura cu persoana care a reclamat situația. Aceasta a refuzat să formuleze plângere sau punerea în aplicare a unui ordin de protecție provizoriu.”
Ioana Năstase: ”Totul a pornit de la o chestie banală”
Am stat împreună, a bucurat atâtea milioane de oameni. Ar fi fost urât din partea mea să vorbesc de rău despre el. Totul a pornit de la o chestie banală, dar nu vă pot detalia. Nu vreau să vorbesc prea multe. Niciodată nu l-am acuzat de ceva, nu sunt geloasă. Era liniște și pace și deodată”, a povestit Ioana Năstase, evident aflată în stare de șoc.
”Tot ce pot să spun e că el e încărcat din alte părți și vine și se răzbună pe mine. Nu știu ce să vă spun, că acum sunt și sub șoc. M-am speriat foarte tare. Am 45 de ani și m-am speriat foarte tare”, a declarat Ioana Năstase pentru ProSport.
Divorțează din nou Ilie Năstase?
„Nu am 20 de ani să gândesc în 5 minute ce voi face mâine, dacă voi divorța sau nu. Dar mă voi gândi foarte bine, am un băiat de care vreau să mă bucur. Nu vreau să stau cu teamă că mi se poate întâmpla ceva rău. Eu abia venisem de la munte, am servit masa împreună, totul era ok. Totul s-a declanșat într-o fracțiune de secundă”, a spus Ioana Năstase, citată de evz.ro.
”Nu sunam la 112 dacă mă agresa doar verbal. Eu îl respect ca om, e o valoare, nu veneam eu acum să vorbesc… Nu mă așteptam să se afle la presă, dar nici nu pot să nu răspund, că ar fi urât din partea mea. Eu voi încerca să fie mai tot timpul cineva în preajma mea în perioada următoare pentru a nu degenera situația. Sunt atât de speriată încât nici nu-mi găsesc cuvintele. Chiar îmi tremură și acum picioarele…”, a adăugat Ioana Năstase.
Dan Negru, supus la Testul Sincerității: ”V-ați iubit cu Andreea Marin?”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook