Simona Ionescu / Redactor Șef

Cine e în spatele succesului Kanal D: Ugur Yesil, CEO Dogan Media, cel mai bun manager în televiziune

Cine e în spatele succesului Kanal D: Ugur Yesil, CEO Dogan Media, cel mai bun manager în televiziune
Ugur Yesil, CEO Dogan Media International, premiu pentru Leadership și management performant în televiziune.
În succesul unei companii, liderul are rolul esențial. Este și cazul Dogan Media International, grup media din care fac parte Kanal D, Kanal D2, Radio Impuls și Divizia Digital, al cărui CEO, Ugur Yesil, a fost premiat aseară în cadrul unei gale fastuoase, organizate de o prestigioasă publicație de business.

Kanal D, o evoluție spectaculoasă

În cadrul Galei “Financial Intelligence Awards”, Ugur Yesil, CEO și Executive Board Member Dogan Media International, a primit dictinctia de Excelență pentru “Leadersip și management performant în televiziune”.

Ugur Yesil

Ugur Yesil este personalitatea care și-a pus amprenta asupra evoluției spectaculoase a Dogan Media Internațional, grup media care, în urmă cu 16 ani, era reprezentat de o singură televiziune, Kanal D, ce a ajuns rapid la inimile telespectatorilor dezvoltându-se vertiginos de la an la an, grație unui leadership performant. Cu o nouă televiziune generalistă în portofoliu, Kanal D2, lansată anul acesta, Dogan Media International suprinde publicul printr-o abordare inovatoare și un conținut unic, conectând milioane de oameni la informație relevantă și entertainment de calitate prin trei componente media: TV, Radio și Digital. Succesul a fost posibil datorită unui lider vizionar, Ugur Yesil, care și-a inspirat în permanentă echipa și pentru care conținutul TV de calitate a fost mereu un reper esențial.

Cristina Sava, un om cheie al Kanal D

Distincția a fost ridicată în aplauzele celor prezenți de Cristina Sava, Director de Marketing și Comunicare al Dogan Media International, unul dintre oamenii cheie ai companiei.

Cristina Sava, Director de Comunicare şi Marketing Kanal D, s-a remarcat în piața media prin profesionalism impecabil și dedicație față de brand.

Evenimentul “Financial Intelligence Awards” a devenit tradiție și celebrează meritele și realizările unor importanți oameni de business din România. Aseară a adus împreună pentru cel de-al șaselea an, consecutiv, reprezentanți ai celor mai de succes companii.

Gazda acestei gale dedicate succesului în mediul de business din România a fost Greeg (Grigore Serban), prezentator al matinalului “Dimineața pe Doi cu Greeg și Cernat”, difuzat simultan la Radio Impuls și Kanal D2.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre