Coșmarul lui Connect-R și Shift la Asia Express a fost mare. Când au pornit în aventură au crezut una. La fața locului însă, și-au dat seama cât de complexă e realitatea. Connect-R și Shift, una dintre echipele pe care telespectatorii le vor vedea începând cu 18 septembrie în cel de-al patrulea sezon al celui mai dur reality-show, au fost la un pas de a renunța. „Nu avem noi condiție fizică, avem condiție psihică, dar ne îngrijorează când vedem că nu ne ia nimeni cu mașina. Ne numim echipa Gambă!”.
Coșmarul lui Connect-R și Shift la Asia Express
Pentru Connect-R și Shift, autostopul s-a dovedit a fi aproape o misiune imposibilă la începutul concursului, motiv pentru care s-au văzut nevoiți să parcurgă mai mult pe jos distanțele între misiuni. Cei peste 15 kilometri parcurși zi de zi în presiunea competiției, cu câte un rucsac de peste 15 kilograme în spate, i-au afectat fizic, motiv pentru care cei doi prieteni s-au autointitulat „echipa Gambă”.
„Autostopul e un coșmar. Rucsacii pe care îi cărăm au cel puțin 17 kilograme. Eu mi-am aruncat tot din el, o să vedeți și în emisiune. Am decis să ne numim echipa Gambă pentru că la cât am mers pe jos ni s-a dublat dimensiunea picioarelor de când am ajuns aici. Eu am vrut să renunț, vă spun sincer”, a mărturisit Connect-R.
Cu un dolar pe zi, fără cazare, transport sau mâncare, cei doi au parcurs pe jos mai bine de 35 de kilometri. Doar în primele zile ale competiției.
Când e marea premieră
Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital, sunt cele 9 perechi dornice de aventură și adrenalină în cel de-al patrulea sezon al celui mai dur reality-show, Asia Express- Drumul Împăraților.
Spre bucuria celor din fața micilor ecrane, prima săptămână de difuzare va avea 5 ediții consecutive. Marea premieră a sezonului 4 Asia Express poate fi urmărită sâmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie, de la 20:00. Și luni, marți și miercuri, 20,21 și 22 septembrie, de la 20:30.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook