Noaptea Cercetătorilor este un eveniment organizat de mai multe institute naționale (de Fizică și Inginerie Nucleară, de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, pentru Fizica Pământului, pentru Fizica Materialelor, Institutul de Fizică Atomică), în colaborare cu Primăria Sectorului 6, sub patronajul Ministerului Cercetării.
Tema din acest an este „Research for Health”, prin care cei interesați pot descoperi lumea fascinantă a științei, pot cunoaște cercetători din diverse domenii și pot participa la experimente interactive, la concursuri cu premii tematice.
Iată o parte din activitățile care vor avea loc vineri, între orele 16.00 și 20.00, în Parcul Liniei. la Noaptea Cercetătorilor 2023:
· Facultatea de Fizică și Asociația Studenților Fizicieni vă pregătesc experimente demonstrative de fizică, dar și despre sănătatea solulului;
· Cercetătorii de la INFLPR vor arăta cum laserii pot fi folosiți pentru a îmbunătăți performanțele medicamentelor și cum anumite specii de insecte și plante pot fi sursa de inspirație pentru a crea suprafețe prietenoase cu corpul uman pentru domeniul medical, utilizând plasma;
· Tectonica plăcilor și vulcanism cu modele experimentale, extincții și schimbări climatice, medicamente și sursele lor minerale, înlocuirea combustibililor fosili cu baterii cu Li-ion, toate pot fi descoperite la standul Facultății de Geologie și Geofizică;
· Universul nu va mai fi un mister! Institutul de Științe Spațiale vă ajută să deslușiți o parte din misterele Universului cu ajutorul mesagerilor astrofizici;
· Institutul de Fizică Atomică vă invită să îl cunoașteți pe Arduino Doctor, un experiment de monitorizare a ritmului cardiac, cu ajutorul căruia ne vom verifica „bătăile inimii”, în timp real pe ecranul calculatorului.
Copiii și adulții sunt așteptați vineri și sâmbătă să descopere minunata lume a științei. În cadrul evenimentului vor avea loc diverse activități, menite să atragă curioși de toate vârstele.
„România are tineri geniali şi talentaţi cărora, prin astfel de evenimente, le deschidem calea către o viitoare carieră în cercetare. Îi felicit pe cei care, în aceste zile, aduc munca lor de o viaţă mai aproape de noi într-un mod atractiv”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, potrivit unui comunicat remis presei.
Primăria Sectorului 6 a pregătit și spectacole în Parcul Drumul Taberei
Sâmbătă, de la ora 18.00, Primăria Sectorului 6 a organizat un spectacol de anvergură în Parcul Drumul Taberei. La amfiteatru, bucureștenii se vor delecta cu opereta Ana Lugojana a compozitorului Filaret Barbu.
Proiectul este realizat de Asociația Divas cu sprijin de la bugetul local al Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul programului Cultura 2023.
Acest eveniment este organizat cu ocazia celebrării a 120 de ani de la nașterea dirijorului și compozitorului Filaret Barbu. Reunește pe scenă aproximativ 80 de artiști, soliști de operetă, actori, cor, dansatori de folclor, orchestră și dirijor.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook