Simona Ionescu / Redactor Șef

Gărâna Jazz Festival, ediție ”de colecție”

Gărâna Jazz Festival, ediție ”de colecție”
Cel mai mare festival de jazz din România se ține. În același loc. Gărâna Jazz Festival 2020 se va desfășura în perioada 6 - 9 august, în aer liber, transmit organizatorii.

”Nu am renunțat nici o clipă să sperăm la reîntâlnirea noastră în această vară sub semnul jazzului, așa că am reconfigurat line-up-ul, astfel încât să vă propunem o ediție 100% europeană”, transmit organizatorii.

Concertele vor avea loc pe o singură scenă, cea din Poiana Lupului. Gărâna Jazz Festival 2020 va găzdui personalități ale jazzului european cu contribuții remarcabile la evoluția jazzului mondial, precum și muzicieni din elita jazzului românesc. Unii dintre muzicieni au mai fost oaspeți ai festivalului, alții vor cânta pentru prima oară aici. Pasionații de jazz vor putea asculta cele mai noi compoziții ale lor, și se vor bucura de diversitatea stilistică a proiectelor.

Iată trupele confirmate până acum: Rymden (Norvegia, Suedia), David Helbock Trio (Austria), Quadrivium – Markus Stockhausen & Jörg Brinkmann (Germania), Vasko Atanasovski Adrabesa Quartet feat. Michel Godard (Slovenia, Italia, Franța), Edgar Knecht meets Frederik Köster (Germania), Nik Bärtsch’s Ronin (Elveția), iar din România: Marius Pop Band, Emi Drăgoi Group și Van Der Cris.

Se mai poartă discuții și cu alți artiști consacrați:  Shri – The Letter (UK, Norvegia), Dhafer Youssef (Tunisia), Lars Danielsson – Liberetto III (Suedia, Franța), ADHD (Islanda).

Biletele vor fi puse în vânzare pe bilete.ro într-un număr limitat, conform restricțiilor actuale privind numărul de persoane care pot participa la un eveniment în aer liber.  Vor exista doar abonamente pentru întreaga durată a festivalului, la prețul de 360 de lei.

”Abonamentele deja achiziționate pentru festival rămân valabile pentru perioada 6-9 august 2020. În cazul în care nu puteți participa anul acesta, există posibilitatea de a folosi biletul la ediția din 2021 sau de a primi de la bilete.ro un voucher valabil până la 31 decembrie 2021”, mai anunță organizatorii festivalului.

Festivalul Internațional de Jazz Gărâna este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network. În ultimii  ani, peste 100.000 de spectatori și numeroși artiști cu renume internațional au împărtășit experiența muzicii jazz de avangardă ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului.

Au cântat la Gărâna: Eberhard Weber, Jan Garbarek, Stanley Clarke, Mike Stern, Tomasz Stańko, Jean-Luc Ponty, Stanley Jordan, John Abercrombie, Miroslav Vitouš, Zakir Hussain, Youn Sun Nah, Bugge Wesseltoft, Avishai Cohen, Jack DeJohnette, Hiromi, Terje Rypdal și mulți alții.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre