Simona Ionescu / Redactor Șef

Începe JAZZx: trei seri de jazz internațional și proiecte emergente, la Timișoara

Începe JAZZx: trei seri de jazz internațional și proiecte emergente, la Timișoara
Timp de trei zile, Timișoara devine capitala jazz-ului, într-un eveniment de tradiție ajuns acum la ediția a X-a.

JAZZx va fi un mix de jazz, muzică instrumental contemporană și proiecte emergente ce trec peste limitele genurilor muzicale, transmit organizatorii. Participarea la eveniment este gratuită, mii de scaune fiind aranjate în Piața Victoriei, pentru public.

În perioada 1 – 3 iulie timișorenii sunt invitați să descopere artiști internaționali foarte interesanți, în Piața Victoriei. Evenimentul este un mix de jazz, muzică instrumental contemporană și proiecte emergente ce trec peste limitele genurilor muzicale. În plus, JAZZx are, pe lângă scena principală,  și un spațiu special dedicat jam session-urilor: clubul Aethernativ, din Piața Unirii.

Mari vedete multiplu premiate cu Grammy au urcat pe scena festivalului

Până acum la acest festival au luat parte mulți artiști, multiplu laureați cu Grammy, dar și cu alte premii internaționale, vedete veritabile ale scenei.

În ordine cronologică, pe scenă au urcat Richard Bona, Marcus Miller, Anoushka Shankar, Dianne Reeves, Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz, , Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, The Chick Corea Elektric Band, Miles Mosley x The West Coast Get Down, Christian Scott aTunde Adjuah și Monty Alexander,

Gregory Porter, The Cinematic Orchestra, Kurt Rosenwinkel, R+R=NOW, Laura Mvula, Jazzmeia Horn, Moses Boyd, Yussef Dayes, Tank & the Bangas, Bokante, Gonzalo Rubalcaba, Ibrahim Maalouf și Jazz at Lincoln Center with Wynton Marsalis. O parte din toți cei enumerați au fost în premieră la noi în țară.

Programul Festivalului JAZZx

JAZZx se va desfășura pe parcursul a trei zile. Seria concertelor începe vineri, 1 iulie, pe scena din Piața Victoriei din Timișoara, de la ora 20:00, cu Radu Vâlcu Quintet. De la ora 21:00 spectatorii se întâlnesc cu Lucy Woodward, iar de la 22:15 pe scenă urcă Ashley Henry Trio. Tot vineri, de la 23:45, pe scena Aethernativ va concerta RVQ.

Sâmbătă, 1 iulie, pe scena Aethernativ, de la ora 17:00, iubitorii de jazz se întâlnesc cu Polybrisé. Este vorba de un grup de patru tineri, Cristian Bîrîiac (trompetă, 23 ani, student în anul 4 la Facultatea de Muzică din Timişoara), Patrik Ursachi (pian, 18 ani), Bogdan Stoenica (percuție, 19 ani, ambii absolvenți ai Liceului de Artă Ion Vidu din Timișoara, și Lucas Budescu (bass, 20 ani, student la Institute of contemporary Music Performance din Londra).

„Polybrise vine de la un dans din perioada barocă, toți membrii crescând cu muzica clasică în sânge, ulterior dezvoltând o pasiune pentru jazz, fiind baza care stă la compoziția oricărei piese, având influențe din genurile mai noi de muzică”, transmit organizatorii. Apoi, în Piața Victoriei, distracția continuă cu Muntet (ora 20:00), Ilhan Ersachin s Istanbul Sessions (ora 21:00), Hiromi – The Piano Quintet (ora 22:15). Muntet va urca și pe scena Aethernativ, de la ora 23:45.

Duminică, 3 iulie, ultima zi de festival, pe scena Aethernativ vine din nou trupa Polybrisé. Apoi, în Piața Victoriei spectatorii se întâlnesc cu TajNic Trio (ora 20:00), Ebi Soda (21:00) și Stanley Clarke N 4EVER (ora 22:15).

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre