Simona Ionescu / Redactor Șef

Mergeți la teatru! E o premieră la Naționalul din București, piesă scrisă de Matei Vișniec despre mamele care nu-şi pot trăi doliul

Mergeți la teatru! E o premieră la Naționalul din București, piesă scrisă de Matei Vișniec despre mamele care nu-şi pot trăi doliul
În seara de 25 martie 2023 va avea loc, la Sala Studio a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, în prezenţa autorului Matei Vişniec, premiera piesei ”CUVÂNTUL „PROGRES” ROSTIT DE MAMA SUNA TERIBIL DE FALS”, pusă în scenă de regizorul Botond Nagy, aflat la prima colaborare cu Naționalul bucureștean, dar nu și la prima sa întâlnire cu acest reputat dramaturg.

Inspirată din realitatea războiului bosniac, această piesă, scrisă la începutul anilor 2000, îşi păstrează, din nefericire, actualitatea, după mai bine de două decenii. Apreciată de critici drept una dintre cele mai frumoase piese ale lui Vişniec, melanj de dramă şi comedie neagră „CUVÂNTUL „PROGRES” ROSTIT DE MAMA SUNA TERIBIL DE FALS” (publicată în 2007 la Editura Lansman) a cunoscut mai multe montări între care o amintim pe cea a Companiei Influenscènes, în regia lui Jean-Luc Paliès (premiul presei în 2009 la Festivalul de la Avignon-secţiunea off), sau montarea Companiei Trap Door Theatre din Chicago în regia lui Istvan Szabo, prezentată în urmă cu un deceniu la Festivalul „Zilele Matei Vişniec” de la Suceava.

Autorul însuşi se arată surprins de impactul textului său astăzi, în pragul acestei noi premiere: „Nu ştiam în urmă cu 23 de ani că piesa mea va rămâne de actualitate. Astăzi mă gândesc la mamele soldaţilor morţi în Ucraina, mărturiseşte Matei Vişniec. Şi mă gândesc cu oroare în special la mamele din Rusia cărora le este interzis practic să-şi exprime durerea în urma pierderii fiilor lor. Din surse demne de a fi crezute se spune că regimul încarnat de Putin le alocă sume importante de bani familiilor care şi-au pierdut fiii cu condiţia să tacă şi să nu emită nici o critică faţă de agresiunea barbară a Rusiei împotriva Ucrainei. Rămâne deci în mod tragic foarte actuală tema mamelor care nu-şi pot trăi doliul, cărora li se ia dreptul de a-şi îngropa copiii după datinile ancestrale şi cărora li se interzice să plângă în public…”.
O dramă perenă, condimentată cu accente de umor negru, despre destine frânte sau radical schimbate, şi mai presus de orice, despre legătura răvăşitoare, de dincolo de lumi, dintre o mamă şi fiul ei…

Toată viața încercăm să căutăm, să găsim și să păstrăm vii în noi acele momente ce conțin grija mamei noastre. Să potrivim fiecare puzzle din viața noastră, poate inconștient,  sub umbra norului ei trecător. Dar până și asta este o joacă – se confesează regizorul. Ne ascundem toată viața în speranța că va veni ziua când Ea ne va găsi. Și va opri rachetele din vecinătatea noastră, ne va striga din geam că e târziu, că e timpul să luăm cina. (…)
Îmi doresc ca spectacolul să vorbească în numele tuturor mamelor și femeilor care au suferit vreodată, fie că și-au pierdut copiii, fie că n-au putut să-i aibă niciodată sau i-au abandonat, dar care au totuși șansa să vadă, ca pentru prima dată, prin ochii copiilor lor. Dacă inocența ar fi palpabilă, mi-aș dori să o resimțim măcar pentru o clipă prin acest spectacol. Iar dacă suntem atenți, poate o observăm înainte să călcăm din nou pe ea
”.

Scenă din piesa lui Matei Vișniec

Cine este tânărul regizor Botond Nagy

În numai câţiva ani de la debut, tânărul regizor Botond Nagy (absolvent al Universităţii de Artă din Târgu-Mureș, la clasa Bocsárdi László) şi-a construit deja o carieră promiţătoare. Remarcându-se printr-un univers scenic specific, dominat de soluţii tehnice originale, cu o ambianţă audiovizuală modernă, spectacolele lui Botond Nagy au fost invitate la festivaluri prestigioase atât în țară, cât și în străinătate, alături de cu nume sonore: Robert Wilson, Theodoros Terzopoulos, Oskaras Korsunovas, Pippo Delbono, Joseph Nadj ş.a. Spectacolul său ”Nora” de Ibsen (de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj) a fost nominalizat la premiile UNITER (2020) pentru „Cea mai bună regie” și distins cu „Premiul pentru cea mai bună regie acordat de Ministerul pentru Resurse Umane al Ungariei”.  Asumându-și provocarea pe care o reprezintă pentru orice regizor textele lui Matei Vișniec, Botond Nagy a optat din nou pentru acest autor, cu ocazia debutului său pe scena Naționalului.

În distribuţie: Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Lari Giorgescu, Aylin Cadîr, Răzvan Oprea, Ada Galeș, Florin Călbăjos, Ciprian Nicula, Mihai Calotă, Silviu Mircescu, Cosmin Dominte.
Scenografia – Andreea Săndulescu. Muzica originală & Sound design – Claudiu Urse. Mişcarea scenică – Botond Nagy. Dramaturgia – Agnes Kali. Light design – Cristian Niculescu.
Primele reprezentaţii vor avea loc în zilele de: 25 martie (Premiera), 26 martie şi 22 aprilie 2023, de la ora 19.30, la Sala Studio.
Biletele se pot procura de la Casa de bilete a TNB, precum şi online, pe Bilet.ro.

(Comunicat primit de la Teatrul Național București)

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre