Comunitatea LGBTQIA+ a adus o adevărată pată de culoare la Gala Premiilor Uniter de la Timișoara. Ceilalți invitați nu și-au putut lua ochii de aceste persoane, iar când au urcat pe scenă și și-au spus discursurile, au fost aplaudate cu aplomb, așa cum s-a putut vedea și auzi din transmisiile live ale Galei, pe TVR Cultural ori pe site-ul UNITER.
Andre, Arhanghella și Raj au primit Premiul British Council pentru promovarea şi susţinerea incluziunii sociale, care a fost acordat organizației Identity Education, pentru spectacolul transLucid.
Acesta e „un performance-manifest al istoriei persoanelor transgender, produs și dezvoltat în parteneriat cu Centrul de Teatru Educațional Replika și Asociația ADO – Artă Pentru Drepturile Omului”, după cum se arată în programul galei.
Perle și rochii ieșite din comun
A fost imposibil să nu iasă în evidență. Persoanele din comunitatea LGBTQIA+ au purtat culorile curcubeului, dar și tocuri imense, combinate cu platforme, plus ținute nonconformiste. Două dintre aceste persoane au etalat ținute feminine ieșite din comun.
Raj a purtat un jumpsuit albastru, larg și opulent, care i-a pus în valoare formele planturoase, piesa de rezistență a ținutei fiind un harness amplu, din perle, care-i ajungea până în dreptul taliei. Arhangella a purtat cele mai înalte tocuri și o fustă transparentă, din tulle, care lăsa multe la vedere.
A asortat fusta cu un top geometric arhitecturale, de culoare argintie, desprins parcă dintr-o lume extraterestră, în colțuri. A și glumit, pe scenă, înainte de a-și spune discursul de mulțumire după primirea premiului, că ar fi trebuit să se pregătească să înceapă cu menționarea înălțimii tocurilor.
Sursa foto, video: Instagram: UNITER, Arhangella, Centrul Pride TM
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook