Simona Ionescu / Redactor Șef

Povestea Ancăi Pop, vedeta Balcanilor care a plonjat cu mașina în Dunăre. A murit într-un mod foarte straniu

Povestea Ancăi Pop, vedeta Balcanilor care a plonjat cu mașina în Dunăre. A murit într-un mod foarte straniu
În premieră, filmul despre viața Ancăi Pop, care a murit tragic după ce a plonjat cu mașina în Dunăre, într-un moment în care era una dintre cele mai cunoscute cântărețe din Balcani, se prezintă săptămâna aceasta la Taifas Festival.

Joi, 16 octombrie, de la ora 20:30, la Cinema Studio din Timișoara, Festivalul de Film și Cultură Balcanică Taifas găzduiește premiera națională a filmului „Sorella di Clausura”, cel mai recent lungmetraj al regizoarei sârbo-române Ivana Mladenović. Evenimentul special va fi urmat de un Q&A la care vor participa Ivana Mladenović, actrița Katia Pascariu, producătoarea Diana Caravia și scriitorul și scenaristul Adrian Schiop.

Sorella di Clausura” este o parodie empatică a melodramelor romantice, plasată la începutul crizei economice din 2008, pe fundalul Balcanilor. Povestea urmărește destinul Stelei, o tânără educată, dar lipsită de resurse, care dezvoltă o obsesie pentru un muzician celebru și ajunge să-și confrunte iluziile într-o lume în care dragostea, banii și dorința de a evada se amestecă dramatic.

Filmul, despre viața Ancăi Pop, o coproducție România–Serbia–Italia–Spania, a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Locarno și a fost prezentat apoi în competiția oficială la Sarajevo. Acolo a primit deja recunoașteri importante: Katia Pascariu a fost premiată la Locarno cu trofeul pentru Cea mai bună actriță, iar Ivana Mladenović a câștigat la Sarajevo trofeul Heart of Sarajevo pentru Cea mai bună regie.

Filmul, inspirat de fapte reale și de viața Ancăi Pop, vedeta Balcanilor d ela începutul anilor 2000

La momentul tragediei, Anca Pop avea 34 de ani și era un star al Balcanilor. Cânta cu Goran Bregović, era în atenția uneia dintre cele mai mari case de discuri la nivel mondial, apărea în reviste, emisiuni TV și de radio, și făcea declarații controversate despre viața ei intimă.

Finele anului 2018 a fost șocant pentru toată țara. Anca Pop a plonjat cu mașina în Dunăre, în zona viaductului de la Șvinița. S-a vorbit despre o posibilă sinucidere, stabilindu-se în final că a fost un sinistru accident. Vedeta, care a murit în apele înghețate, era în plină expansiune a carierei.

Povestea Ancăi Pop, vedeta Balcanilor care a plonjat cu mașina în Dunăre. A murit într-un mod foarte straniu
Anca Pop a murit la 34 de ani, în 2018, plonjând cu mașina în Dunăre, în condiții considerate suspecte (Foto: Facebook)

Deși scenariul filmului pornește de la evenimente și personaje reale – inspirate în special din viața cântăreței Anca Pop – povestea este în mare parte ficționalizată, iar toate numele au fost schimbate, după cum a declarat, pentru Rețete și Vedete, Diana Caravia, producătoarea filmului.

Povestea reală din spatele filmului este strâns legată de viața Ancăi Pop, artista româno-canadiană care și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier în decembrie 2018, când mașina ei a plonjat în Dunăre.

Pe 16 decembrie 2018, Anca Pop se îndrepta spre casă pentru a petrece sărbătorile cu familia, când mașina ei a plonjat în Dunăre, pe un drum lipsit de parapeți, în zona localității Șvinița. La cinci luni după accident, autoritățile au recuperat din apă portofelul, laptopul, un geamantan cu haine și alte obiecte personale ale artistei, rămase prinse în albia râului.

Părinții au fugit de comunism, ea a cucerit scena internațională

Anca s-a născut în 1984, la Moldova Nouă. Avea doar 3 ani când părinții ei au fugit din România comunistă, traversând Dunărea într-o barcă pneumatică, pentru a ajunge în Serbia. După o perioadă petrecută într-o tabără de refugiați, familia s-a stabilit în Canada. Acolo, în Ontario, Anca a început să ia lecții de canto și mandolină de la vârsta de 7 ani. După căderea regimului comunist, ea și familia sa s-au întors în România.

În 2004, o piesă demo a Ancăi a ajuns la Jonathan Simkin, președintele casei de discuri 604 Records, care a încurajat-o să compună propriile melodii. Deși primul ei album a fost lansat abia 13 ani mai târziu, cariera sa a început să prindă contur încă de atunci.

Întâlnirea cu Goran Bregović

În 2008, visul Ancăi s-a împlinit când l-a întâlnit pe Goran Bregović, muzicianul sârb ale cărui melodii le auzise pentru prima dată în lagărul din Serbia. Cei doi au colaborat la albumul Champagne for Gypsies, pentru care au compus împreună două piese. În 2012, au lansat melodia Jealous Monster, independent de album.

Ulterior, Anca a semnat cu casa de discuri Roton și a debutat în 2015 cu single-ul „Free Love”. Videoclipul a avut un impact puternic în Marea Britanie, fiind desemnat cea mai bună piesă pop a lunii iulie de site-ul OurStage. În aceeași lună, artista a lansat și o variantă necenzurată a videoclipului pentru Playboy, apărând pe coperta revistei.

În 2016 și 2017, ea și coregraful Emil Rengle au fost invitați ai Warner Music Group la Festivalul de Film de la Cannes, cu oportunitatea de a dezvolta colaborări internaționale.

O viață trăită intens

Pe lângă muzică, Anca Pop a fost cunoscută pentru stilul său de viață liber și nonconformist. A călătorit mult, inclusiv în Peru, unde a trăit o perioadă alături de șamani – experiență care a inspirat numele ei de scenă, „Shamanca”. A petrecut o vreme și în Japonia, unde, în 2017, și-a lansat primul album, ce include piese precum „Free Love”, „Super Cool”, „Ring Around”, „Loco Poco” și „Ederlezi”.

Artista era cunoscută pentru promovarea unei abordări deschise asupra sexualității. Se declara bisexuală și vorbea fără rețineri despre preferințele sale – subiecte rare în spațiul public românesc din perioada respectivă. A fost o figură controversată și fascinantă, cu o atitudine lipsită de inhibiții. Într-un interviu, povestea chiar că a făcut dragoste în locuri neobișnuite, precum Casa Poporului sau sediul Guvernului.

Un film în trei acte și trei orașe

Filmul „Sorella di Clausura” este structurat în trei capitole, fiecare legat de câte un oraș: Timișoara, București și Moldova Nouă. Fiecare dintre aceste spații marchează o etapă diferită din viața Stelei, protagonista filmului.

Povestea Ancăi Pop, vedeta Balcanilor care a plonjat cu mașina în Dunăre. A murit într-un mod foarte straniu
Filmul inspirat din viața vedetei Balcanilor, Anca Pop, se vede în premieră națională la Timișoara (Foto: Taifas)

Timișoara este importantă pentru acest film nu doar pentru că este orașul natal al Lilianei Pelici, autoarea manuscrisului care a stat la baza poveștii, ci și pentru contextul său cultural și social. Filmul portretizează o comunitate de la marginea Timișoarei aflată în tranziție (în anul 2008), oameni pe care societatea nu îi vede, dar care se luptă să își găsească locul. Locațiile filmului – cartiere precum Traian și Fabric, dar și repere ca Sala Olimpia sau Piața 700 – devin personaje în sine, conturând această atmosferă. Este vorba despre femei care nu sunt perfecte, dar care rezistă și luptă, iar influențele culturale și muzicale venite din țara vecină completează povestea

Festivalul Taifas 2025 – o ediție a diversității și incluziunii

„Cupaj exploziv de febrilitate și frondă, al treilea lungmetraj al Ivanei Mladenović se vede în premieră națională la Taifas, întâlnire întrucâtva firească și totodată plină de ironie. Firească, pentru că Ivana a fost alături de festivalul nostru încă de la prima ediție. Fără ea, rezidența de film pe care o organizăm an de an ar fi avut cu totul alt profil. În plus, e o alegere care mai că s-a făcut de la sine, dat fiind că festivalul e dedicat anul acesta diversității și incluziunii. Stela e neîndoios altfel și rareori această alteritate rămâne nesancționată de către cei din jurul ei. Nimeni nu pare să o asculte, motiv în plus pentru care mă bucur tare mult că anul acesta, această protagonistă greu de uitat se arată tocmai la un festival al cărui nume e Taifas”, declară Cătălin Olaru, director artistic Taifas.

Povestea Ancăi Pop, vedeta Balcanilor care a plonjat cu mașina în Dunăre. A murit într-un mod foarte straniu
Filmul „Sorella di Claustura” despre viața Ancăi Pop a fost filmat în Timișoara, București și Moldova Nouă (Foto: Taifas)

Proiecția marchează unul dintre cele mai așteptate momente din programul festivalului TAIFAS, care, între 13 și 19 octombrie, transformă Timișoara într-un punct de întâlnire al cinematografiilor balcanice și internaționale, sub semnul diversității și incluziunii.

Pe lângă „Sorella di Clausura”, programul Taifas 2025 aduce pe ecran povești curajoase și diverse: drame și comedii care vorbesc despre identitate și schimbare, dar și documentare despre memorie, muzică și comunități aflate la răscruce. În centrul programului se află și prima retrospectivă Radu Jude prezentată în România în cadrul unui festival, care reunește toate scurtmetrajele regizorului, două mediumetraje și mult așteptatul film „Dracula”.

Foto: Facebook

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *