Ambele canale TV, rivale, au mizat pe vedete mari. Dan Negru i-a avut invitați pe „greii” Florin Piersic și Gheorghe Zamfir, care nu au cerut nici măcar un leu pentru filmări, la PRO TV altfel au stat lucrurile. Horațiu Mălăele, dar și alți artiști de calibru au costat mult. Ceea ce se știe e că și Antena 1 l-a invitat adesea pe Horațiu, dar, pentru noaptea dintre ani, PRO TV și l-a și putut permite.
Cât încasează Horațiu Mălăele penru un minut de glume
Horațiu Mălăele este, de departe, unul dintre cei mai talentați artiști români, iar acest lucru face ca și tariful său să fie pe măsură. Pe scenă, Horațiu are un tarif de aproximativ 4.000 de euro, așa cum au declarat, pentru Impact.ro, apropiații lui. Pentru micul ecran tariful crește.
Surse din Antena 1, au declarat, în exclusivitate pentru publicația citată că Horațiu Mălăele a fost invitat adesea în programul de Revelion, „dar onorariul său a depășit cu mult posibilitățile financiare, bugetul pus la dispoziție fiind pentru 80-90 de invitați, care nu cereau mai mult de 1.500 de euro fiecare, dar și pentru concursul cu măști aduse din America”. Potrivit surselor, Mălăele cerea cam 1.000 de euro pentru un minut, deci 6.000 de euro pentru momentul său umoristic de 6 minute.
„Mulți și-l doresc pe Horațiu la spectacolele private, tariful său fiind între 2.500 și 4.000 de euro, adică exact cam cât ia solistul Alex Velea. Este plătit în funcție de eveniment și de durata petrecerii. Unii mai glumesc și spun că trebuie să te împrumuți la bancă, pentru a-l putea aduce la nuntă, ca să distreze invitații! Iar adesea joacă și cu fiul lui, Bogdan Mălăele, un foarte bun actor din noua generație. Dacă urcă împreună pe scenă pot ajunge și la 5.000 de euro”, au declarat surse apropiate marelui artist.
Cum a sunat momentul umoristic al lui Mălăele
„Bună seara! Eu sunt un prost! Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur parcă mai prind curaj. Inteligența mă urmărește de multe ori, dar eu sunt mult mai rapid. Azi am avut o zi tâmpită. Am pus mâna pe cămașă și s-au rupt doi nasturi. Am pus mâna pe geantă, i s-a rupt toarta. Am pus mâna pe clanță, s-a rupt și aia. Acum m-aș duce la toaletă, dar știu eu dacă…Am fost un copil sărac. Am fost un copil foarte sărac. Am fost un copil atât de sărac încât dacă nu eram băiat aproape că nu aveam cu ce să mă joc.
Sărac fiind am aflat că există Dumnezeu. L-am rugat să îmi aducă și mie o bicicletă, dar nu mi-a dat. Am aflat că Dumnezeu este iertător, am furat bicicleta și l-am rugat să mă ierte”. Acesta a fost doar un pasaj din programul său de divertisment prezentat pe 31 decembrie, la PRO TV.
Cu cine a mai cheltuit bani PRO TV în noaptea de Revelion
Ca să câștige lupta audiențelor de Anul Nou, PRO TV nu s-a uitat la bani. Anna Lesko a fost invitată, dar frumoasa artistă nu este deloc scumpă. Sursele impact.ro susțin că artista cere 1.200 de euro pentru o apariție. În schimb „Zdob și Zdub”, din Republica Moldova, au un tarif de 10.000 de euro, conform impresarilor.
PRO TV a câștigat audiența Revelionului, dar cu ce preț! Iată ce spune Dan Negru
De peste 20 de ani Dan Negru produce și prezintă cel mai vizionat program de Revelion din România. Acum, acesta a scris pe Facebook despre competiția dusă cu PRO TV, în noaptea de Revelion, când și-au împărțit telespectatorii.
„Am văzut ieri breaking-news-uri și zeci de știri în care eram subiectul principal și am promis echipei mele că vin cu o lămurire publică: 26,2 Pro TV și 24,2 Antena a fost audiența reală a Revelionului în toată țara, pe publicul național, de la copii la seniori. După 22 de ani, e prima dată când liderul televiziunilor, Pro TV, e umăr la umăr cu Revelionul nostru.
Îi aplaud cu fair-play și îi aștept în ring la anul! În cei 21 de ani, liderul Pro TV a încercat diferite rețete de Revelioane, de la show-uri mari în studiouri uriașe, cu zeci de vedete, până la filme sau concerte în piețe. După 22 de ani au reușit să intre în ring și îi aplaud. Ierarhia televiziunilor românești în timpul anului e: Pro TV locul 1, Antena si Kanal D împărțindu-și locurile 2/3 pe publicul din toată țara, nu pe diferite main-targeturi.
Performanța echipelor mele în cei 21 de ani e că de pe locul 2/3 am învins mereu liderul! Anul ăsta cel mai performant revelion cost-rezultat a fost, probabil, România TV după cum cel mai scump a fost PRO TV. Niciodată în istoria tv nu au existat premii de 10.000 de euro pentru telespectatori și Pro TV merită felicitat că a găsit resursele financiare!
Eu îi mulțumesc personal lui Gheorghe Zamfir, care a acceptat invitația mea și a cântat gratuit, fără niciun ban, doar din simpla bucurie a întâlnirii cu românii. Zamfir a și avut vârful de audiență al nopții!”, a notat Dan Negru.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook