Zilele trecute, după ce au pierdut imunitatea Faimoșii s-au văzut nevoiți să voteze trei băieți din echipa lor. Unul dintre ei urma să fie fi eliminat din joc, săptămâna aceasta. Daniel Pavel a anunțat că cele trei fete care au mai rămas în echipa faimoșilor, Elena Chiriac, Laura Giurcanu și Otilia Bilionera au imunitate pentru că au rămas doar trei. Prin urmare, pentru eliminare, au fost nominalizați trei băieți.
Cătălin Zmărăndescu și-a reglat conturile cu Itu
Unul dintre cei nominalizați pentru eliminare a fost Robert Niță. Acesta a primit votul colectiv, având în vedere că este accidentat și nu poate participa la probe. „Era o surpriză dacă nu mă votau. Din păcate, nu mai pot continua competiția din punct de vedere fizic, dar o să o fac cu capul sus. Vă mulțumesc că m-ați susținut până aici”, a spus emoționat Robert Niță la ProTV.
Celelalte două nominalizări au luat însă pe toată lumea prin surprindere. La votul individual, Cătălin Zmărăndescu l-a votat pe Radu Itu, deranjat de comportamentul acestuia la adresa lui.
„Mi-au dat seama că am greșit față de Cătălin, poate nu trebuia să refulez așa cum am făcut-o. A fost un moment de frustrare pentru mine și îmi cer scuze. Poate cei de acasă o să mă voteze pentru că sunt cel mai calm om de aici și nu vreau să supăr pe mine”, a declarat Radu Itu la Survivor România.
Zarurile au fost aruncate. Niță a plecat acasă
Cea de-a treia săptămână a show-ului fenomen Survivor a ajuns la final, iar Robert Niță a fost eliminat din competiție. Declarația fostului fotbalist care se accidentase cu puțin timp în urmă și nu mai putea juca alături de colegii lui, a fost încărcată de lecții pentru cei din jurul său.
„Lăsând la o parte discuțiile care au fost, încetase cu ceva timp în urmă să mai fie, pentru mine, o competiție sportivă pentru că mă durea jumătate de corp. Dar poate a fost o modalitate de a-mi testa limitele, de a nu fi recalcitrant, de a nu le face observație colegilor mei, fiind într-o stare de sănătate proastă. Am tras învățămintele din tot ceea ce s-a întâmplat. Mă bucur că am făcut parte din echipa Faimoșilor, chiar dacă a fost pentru un timp limitat și mult mai scurt decât îmi propusesem”, a spus Niță.
Elena Chiriac avea treabă cu TJ Miles
Elena Chiriac, însă, a decis să voteze un concurent puternic. Asta, în ciuda faptului că acesta a adus puncta importante echipei sale. Concurentul nu a fost surprins.
„Nu, nu mă miră, mă așteptam. Dacă este să plec, îmi asum. Și poate o să îi iasă strategia Elenei și voi fi eliminat, asta este (…) Sunt convins că avem potențialul să devenim cea mai bună echipă, iar eu pot participa la asta pentru că am învățat multe până acum”, a declarat TJ Miles.
TJ Miles are un comportament care îi deranjează pe coechipierii lui. El a reușit, pentru a doua oară în această săptămână, să intre într-un conflict care a enervat pe toată lumea. Elena Chiriac spune despre el că este prea „arogant”.
„Este un exces de ego la TJ, din ce am văzut eu. Ce așteptam de la jungla asta și ce speram și ce am văzut la restul a fost: mă, să-ți iasă toate fițele alea de faimos din cap, să-ți iasă toate bășinile alea din cap că ești faimos, că mamă cine ești acasă, câți urmăritori ai, câți bani ai făcut tu.
Nu boss, aici suntem la Survivor și aici am venit să luptăm cot la cot unul pentru celălalt, pentru echipă, să câștigăm, să mâncăm și să rupem pământul ăla acolo”, a zis Elena Chiriac.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook