La Premiile BAFTA 2025, Sebastian Stan este din nou în cursa favoriților. Actorul român își pregătește discursul pentru că ar putea câștiga un nou premiu pentru cel mai bun actor din cariera sa. Cu o carieră bine conturată la Hollywood de ani buni, Sebastian Stan este cu adevărat pe val în ultima perioadă.
Filmul „The Apprentice”, în care îl joacă pe președintele ales al americanilor, tânăr, a fost extrem de bine primit de public, iar apoi au urmat alte filme lăudate de critici deopotrivă. După nominalizarea la Globurile de Aur 2025, care i-au adus premiul pentru cel mai bun actor, zilele trecute, Sebastian Stan ar putea deveni și primul român premiat cu BAFTA, la ediția din acest an.
Sebastian Stan ar putea câștiga premiul pentru cel mai bun actor
Sebastian Stan ar putea câștiga Premiul BAFTA 2025 pentru cel mai bun actor, el fiind unul dintre nominalizați pentru rolul din filmul „The Apprentice”. Deși lungmetrajul, ca și celălalt pentru care a fost deja premiat cu un Glob de Aur, „A Different Man”, nu sunt nominalizate la categoria pentru cel mai bun film, românul este pe lista scurtă a posibiliilor premianți pentru calitatea interpretării personajului.
Sebastian Stan a fost nominalizat la acest premiu datorită interpretării din „The Apprentice”, film în care îl joacă pe Donald Trump tânăr, la începutul carierei sale în afaceri. La Gala Globurilor de Aur 2025, actorul născut la Constanța a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal de comedie sau musical grație interpretării din „A Different Man”, un film despre un bărbat care suferă de neurofibromatoză, o tulburare genetică ce afectează creșterea celulelor sistemului nervos, provocând desfigurarea.
Pentru Premiul BAFTA 2025 pentru cel mai bun actor în rol principal, Sebastian Stan se „luptă” cu Ralph Fiennes, care are rolul principal din „Conclave”, cel mai nominalizat film, Timothée Chalamet (pentru interpretarea din „A Complete Unknown”), Adrien Brody („The Brutalist”), Hugh Grant („Heretic”) și Colman Domingo („Sing Sing”).
Cel mai nominalizat film la BAFTA 202
„Conclave”, un thriller despre uneltirile de la Vatican care au loc înaintea alegerii unui nou papă, are cele mai multe nominalizări pentru Premiile BAFTA 2025. Bazat pe romanul scris de autorul britanic Robert Harris, „Conclave” a obținut 12 nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun actor în rol principal.
Actrița Isabella Rossellini, care interprează în film o călugăriță, este și ea nominalizată, pentru cel mai bun rol secundar. La aceeași categorie a primit o nominalizare și actorul american Jeremy Strong, colegul de filmări al lui Sebastian Stan din filmul despre președintele ales al americanilor.
Nominalizările pentru Premiile BAFTA 2025, decernate de industria britanică de film, au fost anunțate miercuri, iar premiile vor fi decernate în cadrul unei gale ce va avea loc pe 16 februarie, la Londra.
Lista scurtă a filmelor nominalizate
„Emilia Perez”, cu 11 nominalizări, combină diverse genuri, precum musicalul, comedia și crima. Filmul în limba spaniolă o are în distribuție pe Zoe Saldana, care joacă rolul unei avocate ce ajută un lider de cartel, interpretat de Karla Sofia Gascon, să își însceneze moartea și să treacă printr-o tranziție de gen.
Gascon a fost nominalizată pentru cea mai bună actriță în rol principal, în timp ce Saldana și cântăreața-actriță Selena Gomez, care joacă rolul soției lordului drogurilor, au primit nominalizări la categoria cea mai bună actriță în rol secundar. Cineastul francez Jacques Audiard s-a ales și el cu o nominalizare, pentru cel mai bun regizor, iar producția intră în cursă și pentru cel mai bun film.
Cu șapte, respectiv șase nominalizări, „Wicked”, musicalul care este o adaptare a spectacolului de teatru omonim de pe Broadway, și „A Complete Unknown”, filmul biografic despre Bob Dylan, au fost, de asemenea, apreciate de juriu. La premiul pentru cel mai bun film concurează și „The Brutalist”, care spune povestea unui emigrant maghiar ce fuge în America în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Lista celor mai bune filme intrate în cursa Premiilor BAFTA 2025 este completată de „Anora”, un lungmetraj despre o tânără dansatoare exotică care se implică într-o relație cu fiul unui oligarh rus.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
- Cel mai așteptat serial de pe Netflix. Un thriller captivant, cu un actor de excepție
- Grigore Leşe, dus de urgenţă la spital. I s-a făcut rău la concert și...
- Lumea muzicală înmărmurită. Cunoscuta cântăreață a pierdut lupta în fața unei boli nemiloase: „Prezența ei ...
- Guvernul anunță majorarea pensiilor cu 350 de lei începând din septembrie 2025. Detalii despre condițiile a...
- TAXĂ 1.500 lei pe an pentru șoferi. 15 ianuarie. prima zi de plată. Ce s-a schimbat la lege
- Se dau 1500 de lei ajutor de la stat pentru motorină sau benzină! Trebuie să completezi o cerere ca să te î...
- Shogun, serialul bazat pe fapte reale. Noua perspectivă asupra serialului din 1975
- Ultima apariție a Ronei Hartner. Își pregătise deja locul de veci
- Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
- Rugăciune de vindecare miraculoasă - Puterea credinței în momentele de suferință
- Elena Vîșcu și fiica sa, un nou început la Chișinău: Totul pentru binele copilului...