Simona Ionescu / Redactor Șef

„Splash! Vedete la apă“ începe cu mult stres. O vedetă a făcut atac de panică înainte să sară

„Splash! Vedete la apă“ începe cu mult stres. O vedetă a făcut atac de panică înainte să sară
O vedetă le-a dat mari emoții producătorilor „Splash! Vedete la apă“. Aceasta are frică de adâncime, însă, și de înălțime, iar în seara concursului, în timp ce se afla pe platformă, a făcut un gest neașteptat, spre uimirea tuturor celor prezenți pe platourile de filmare.

Copleșită de emoțiile provocate de cele două fobii, Maria Constantin nu și-a putut stăpâni lacrimile la antrenamentele pentru „Splash! Vedete la apă“. La un moment dat, ea a făcut un atac de panică și a început să plângă incontrolabil.

„Mi-este teamă de adâncime – dacă nu simt ceva sub picioare, mi-este teamă de înălțime, nu mai spun! (…). Sincer, asta este motivația pentru care am venit aici, la «Splash!», pentru că îmi doresc să îmi înving această teamă. Dar o privesc ca pe o competiție, pentru că îmi place tot timpul să fiu în vârf“, a mărturisit artista. Iar Cătălin Cozma a adăugat: „Are niște traume. Suferă și este foarte emotivă“.

Maria Constantin a făcut atac de panică la „Splash!Vedete la apă”

În seara concursului, după ce a urcat pe platformă, Maria Constantin a ales să cânte, pentru a-şi tempera emoţiile. Chiar și după ce i-a dat microfonul Ramonei Olaru și se afla pe punctul de a sări, vedeta a intonat un cântec. Ce săritură a executat, dar și de la ce înălțime, telespectatorii vor putea descoperi urmărind cel mai nou sezon Splash! Vedete la apă, ce va avea premiera joi, 11 august, de la 20:30, la Antena 1.

Cel de-al cincilea sezon „Splash! Vedete la apă“ aduce cu el mai multe surprize. În fiecare săptămână, vor exista ediţii de calificări, în urma cărora primii doi concurenţi cu cel mai mare punctaj vor ajunge direct în finala difuzată duminica, de la 20:00, la Antena 1, unde vor lupta pentru premiul săptămânal pus în joc: 10.000 de lei.

Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Cosmin Natanticu vor urmări salturile și vor nota pe lângă tehnică și curaj, și evoluția participanților din prima zi de antrenament și până în clipa săriturilor efectuate în cadrul concursului. Lor le vor fi alături şi prezentatorii show-ului, Monica Bîrlădeanu, Ramona Olaru şi Răzvan Fodor, care le vor oferi ultima doză de curaj înainte de salturile de pe platformele de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale bazinului olimpic de la Bacău.

În noul sezon va fi prezent și cuplul comic format din Paula Chirilă şi Romică Ţociu – cei doi se vor asigura că atât cei prezenți pe platourile de filmare, cât și telespectatorii își vor lua doza necesară de zâmbete/serotonină. La fel ca în sezoanele trecute, Claudia Tiu, Cătălin Cozma și Bogdan Ioniță sunt cei trei antrenori de la „Splash! Vedete la apă“ care îi vor ajuta pe concurenți să își perfecționeze săriturile, dar și să își învingă fricile.

Salturile, poveștile nespuse, dar și fobiile concurențiilor vor putea fi urmărite în cadrul celui mai nou sezon „Splash! Vedete la apă“ din 11 august, joi şi vineri, de la 20:30 şi sâmbătă şi duminică, de la 20:00, la Antena 1.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre