Proiecţiile urmează să aibă loc în două cinematografe din municipiul Arad, în timp ce alte evenimente din cadrul festivalului se vor desfăşura online.
Evenimentul marchează reluarea proiecţiilor în sălile de cinema şi se va desfăşura la Cinema Arta şi Cinema Grădişte, unde vor fi prezentate documentare reunite sub tematica „Acasă”. Organizatorii anunţă că fARAD propune o selecţie concisă sub forma unui maraton de şapte producţii româneşti, recent lansate şi deja apreciate la unele festivaluri internaţionale.
„Într-un an atât de special în care cuvântul de ordine a fost #stayhome, fARAD a decis, şi el, să stea acasă. Motivele nu ţin neapărat de pandemie şi de siguranţă, ci de calitatea, varietatea şi pedigree-ul festivalier al noilor documentare româneşti. Altfel spus, e o ediţie reconfigurată domestic şi dedicată exclusiv producţiilor autohtone şi temelor fierbinţi din realitatea noastră recentă. Nu întâmplător, filmul din deschidere se cheamă Acasă, My Home”, se arată în comunicatul de presă transmis de organizatori.
Filmul-manifest al unei întregi generații
Pe lângă documentarele noi, va exista şi o proiecţie de arhivă, dedicată aniversării a 50 de ani de la lansarea documentarului-eseu „Apa ca un bivol negru”, considerat „film manifest al unei întregi generaţii de regizori”.
fARAD 2020 este unul dintre puţinele evenimente din România care doreşte să reafirme importanţa relaţiei directe între spectator şi experienţa artistică, acordând un loc meritat documentarului românesc, spune preşedintele festivalului, Corina Şuteu.
Accesul la proiecţii este gratuit, dar în baza unei rezervări la adresa rsvp@farad.ro sau la numărul de telefon 0257/280526.
Evenimente online
Din această ediţie nu vor lipsi sesiunile de întrebări şi răspunsuri cu autorii filmelor din program, mulţi dintre ei urmând să fie prezenţi la Arad.
Festivalul are programate evenimente şi în spaţiul online, între care o dezbatere live între Dimitris Kerkinos şi Mihai Chirilov, moderată de Corina Şuteu. Subiectul discuţiei investighează rolul şi specificul filmului documentar în contextul actual. Dezbaterea avea loc pe 25 septembrie, de la ora 11,00, şi va putea fi urmărită pe paginile de Facebook fARAD şi Insula 42.
Tot în format online va continua ediţia a V-a a Laboratorului fARAD, în care vor fi prezentate şi analizate trei proiecte aflate în diferite stadii de dezvoltare.
Sursa foto: FARAD/Facebook.com
Miley Cyrus își umilește fostul soț cu dezvăluiri din dormitor. „Vrei să-mi cer scuze?”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook