Simona Ionescu / Redactor Șef

Ultimele noutăți în serialul Adela. În curând începe și sezonul al treilea, cu mari surprize

Ultimele noutăți în serialul Adela. În curând începe și sezonul al treilea, cu mari surprize
După un final de sezon dramatic şi cu totul neaşteptat, noi mistere sunt pe care de a fi rezolvate, iar un rol-cheie în dezlegarea lor îl va avea poliţistul Toma Lungu, interpretat de către actorul Nicodim Ungureanu.

Ajuns deja la al treilea sezon, serialul Adela îşi continuă povestea cu un nou capitol ce va fi difuzat începând din 27 ianuarie, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.

Toma este un poliţist care îşi desfăşoară activitatea alături de procurorul Sebastian Lascu (Răzvan Fodor), în anchetele pe care acesta le conduce. Pe măsură ce noi indicii ies la iveală, Toma este pe cale să descopere misterele familiei Andronic.

„Îl joc pe Toma, omul bun, săritor, pe care îl întâlnim la magazin, pe stradă, la ședința cu părinții, pe care îl placi şi datorită uniformei, dar care la rândul lui nu te place, ci doar încearcă să se folosească de bunătatea, sinceritatea şi naivitatea ta. Toma plăteşte pentru faptele lui, pentru că toţi îi tolerează nechibzuinţa”, a declarat Nicodim Ungureanu despre personajul său, completând: „Am ce să joc şi mă joc cu toţi cum vreau! Îi mulţumesc doamnei Ruxandra Ion pentru propunerea primită şi voi ţine cont de sfatul primit: <Fă un super personaj, aşa îmi mulţumeşti!>”.

Ce se anunță în sezonul trei al serialului Adela

Dramatica scenă a împușcăturii a lăsat aproape 2 milioane de telespectatori cu sufletul la gură și mai multe întrebări fără răspuns: Cine a fost împușcată, Adela sau Andreea? Va dispărea una dintre cele două surori? Așa s-a încheiat sezonul al doilea.

Noul sezon Adela vine cu provocări mari pentru toate personajele din serial. Fericirea protagoniștilor va fi pusă în continuare la încercare. Vor mai avea multe piedici până la un final fericit, pentru că mai sunt multe secrete de descoperit si multe întâmplări de trăit intens. Însă nu doar personajele principale vor avea parte de obstacole. De-a lungul celui de-al treilea sezon din Adela, telespectatorii vor sta, cum s-au obişnuit deja, cu sufletul la gură în fața televizoarelor.

„Sezonul trei vine cu răsturnări de situații la care nu se așteaptă nimeni. Am avut și am de jucat secvențe foarte grele, care m-au pus în situația de a mă imagina în situații limită pe care nu le-am trăit niciodată. Relațiile noi care apar sunt surprinzătoare, iar povestea serialului devine din ce în ce mai interesantă, odată cu întâmplările neașteptate care se petrec în poveste!, mărturisește Mara Oprea.

Apare încă un personaj feminin superb

Povestea se complică odată cu apariția în distribuție a unei superbe șatene. Este vorba despre actrița Claudia Vasile, care va interpreta rolul Ralucăi Iftimie, fiica senatorului Alexandru Iftimie, interpretat de actorul Lucian Pop. Personajul ei are o poveste dramatică.

Fire sensibilă şi uşor naivă, Raluca a suferit enorm din cauza lui Luca (Vlad Vîlciu), cu care a rămas însărcinată în urma unui viol, la o vârstă fragedă. Disperată, Raluca a recurs la o întrerupere de sarcină, din cauza căreia a ajuns în stare gravă la spital, aflându-se la un pas de moarte. De atunci, Raluca suferă de depresie cronică şi a devenit o persoană anti-socială. O nouă relaţie care se întrevede la orizont îi va schimba însă viaţa în mai bine.

Ce adevăruri nerostite şi ce secrete vechi va scoate la lumină Toma Lungu, ce relație va dezvolta Raluca, telespectatorii vor descoperi urmărind cel de-al treilea sezon al serialului Adela, ce va avea premiera joi, 27 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre