Simona Ionescu / Redactor Șef

Ultimele noutăți la Stand-Up Revolution. Ce se întâmplă începând de săptămâna aceasta

Ultimele noutăți la Stand-Up Revolution. Ce se întâmplă începând de săptămâna aceasta
Sâmbătă se încheie audițiile, iar duminică încep confruntările. Stand-Up Revolution, show-ul în care greii stand-up-ului romanesc, Teo, Vio, Costel si Dan Badea, caută viitoarea mare senzație în domeniu, vine în fața spectatorilor cu o mare schimbare.

Mai exact, Stand-Up Revolution vine de săptămâna aceasta în porție dublă la Antena 1. Telespectatorii vor putea urmări de acum singura emisiune de stand-up din România de două ori pe săptămâna: sâmbătă și duminică, de la ora 20:00. Noutatea vine odată cu încheierea etapei audițiilor pentru formarea echipelor celor patru jurați și debutul battle-urilor – confruntările eliminatorii între concurenții fiecărei echipe.

Când se încheie audițiile

Ultima etapă a audițiilor la Stand-Up Revolution poate fi urmărită sâmbăta aceasta, de la 20:00. Emoțiile cresc, întrucât fiecare dintre cei patru jurați, Teo, Vio, Costel și Dan Badea, mai are un singur loc în echipa sa și își dorește să facă cea mai bună alegere. Iar tensiunea atinge cote maxime atunci când Teo, Vio și Dan Badea reușesc să-și completeze echipele, iar Costel rămâne cel din urmă jurat care mai are nevoie de un concurent: “Să nu uitați – dacă mor repede, de la asta mi se trage. Am o tensiune acum…”.

Cum se vor comporta colegii lui în această situație – îi vor face misiunea mai grea sau vor fi fair play? Orice concurent cu potențial, care ar adauga valoare echipei lui Costel, ar putea fi respins de Teo, Vio și Dan Badea prin apăsarea butoanelor roșii. Teo: “Noi suntem în concurs unul împotriva celuilalt. Și am început să discutăm manevre de a-l săpa pe Costel.” La rândul sau, Dan Badea a susținut această idee: “Da, am putea să dăm numai roșu, că să nu ia un concurent bun”. Iar Vio a pus punctul pe i: “Adevărul este că e o competiție și, dacă nu te gospodăreșți să-ti iei oameni din timp, te descurci. Eu ar trebui să te sabotez pe ține. E un concurs, nu un act de caritate”.

Asadar, sâmbătă, de la 20:00, telespectatorii vor putea vedea numere savuroase de stand-up comedy îmbinate cu jocurile de strategie ale juraților în cea mai fierbinte etapă a audițiilor – înainte de startul battle-urilor, pe care le vor putea urmări începând de duminca aceasta, de la 20:00.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre