„Le mulţumesc tuturor celor care au venit la acest spectacol frumos. M-am născut, am crescut şi m-am format în Timişoara, din tinereţe, şi întotdeauna îmi aduc aminte că Filarmonica Banatul a fost orchestra pe care am ascultat-o de când eram copil. Educaţia pe care am primit-o la Liceul de Muzică din Timişoara m-a ajutat să ajung foarte departe în lume.
Doresc ca în schimbul acestei onoare pe care am primit-o să dau şi eu o încurajare, în continuare, oraşului Timişoara, să continue în acelaşi fel, să pună accentul pe această educaţie, atât de importantă şi de care am beneficiat şi eu. Toţi copiii au nevoie de această educaţie şi vă mulţumesc pentru lucrurile pe care le faceţi în acest sens”, a spus dirijorul Cristian Măcelaru, după primirea titlului.
Primarul Nicolae Robu a remarcat faptul că avem mari valori, Cristian Măcelaru fiind una dintre acestea, dar a relatat şi faptul că a avut ocazia să o cunoască pe Ligia Măcelaru, sora dirijorului, la mai multe evenimente caritabile organizate de către aceasta. „Sunteţi o familie cu un dar de la Dumnezeu deosebit. Au cântat minunat”, a povestit Robu.
Al doilea dirijor român premiat cu Grammy
Pentru a doua oară în istoria premiilor Grammy, anul acesta în luna ianuarie, un român a fost câștigător. Cristian Măcelaru – al doilea dirijor român premiat cu Grammy, și-a adjudecat premiul pentru albumul său realizat în colaborare cu Philadelphia Orchestra și Nicola Benedetti.
Celebri pensionari ai tenisului rup gura târgului în materie de iubite. Ilie și Țiriac sunt pe listă
Prințul Andrew, tot mai încolțit în Dosarul de pedofilie din SUA
Pe acest album figurează două lucrări de Wynton Marsalis, celebrul trompetist, dar și compozitor american: un concert pentru vioară și orchestră și Fiddle Dance Suite pentru vioară solo. Dirijorul a avut o îndelungată colaborare cu binecunoscuta orchestră americană, începând cu anul 2011, mai întâi ca dirijor asistent, apoi dirijor asociat și dirijor în rezidență. Albumul poate fi ascultat aici.
Începând din luna septembrie, Cristian Măcelaru va fi directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței. În vârstă de 39 de ani, timișoreanul și-a început cariera muzicală ca prim- violonist al Orchestrei Naționale din Miami. Tot în Statele Unite ale Americii a început să dirijeze.
Sursa foto: Facebook
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook