Spike e pus la zid de băieții din showbiz pentru că i-a furat nevasta prietenului său Cătălin Bordea. Doar că nevasta, Livia Eftimie pe numele ei, fostă Bordea, e totuși o femeie divorțată și liberă să își aleagă partenerii. Nu de aceeași părere sunt masculii din showbiz care comentează pe la colțuri despre cât de urât a acționat Spike care i-ar fi „furat”-o pe Livia lui Bordea.
Cum i-a furat Spike nevasta prietenului Bordea
Spike a trăit pentru mult timp o poveste de dragoste alături de Simona Maican, foarte bună prietenă a Liviei și, spune lumea, destul de asemănătoare cu ea. Erau atât de apropiate încât Simona i-a fost domnișoară de onoare Liviei la nunta cu Cătălin Bordea. Evident, Spike, în calitate de cel mai bun prieten al mirelui, i-a fost acestuia cavaler de onoare la nunta cu Livia de acum patru ani.
Relația nu a m mai mers însă, iar în iulie, cei doi au depus actele de divorț. Presa a scris că actorul ar fi bănuit, încă de la separarea de fosta soție, că la mijloc ar fi fost un alt bărbat, dar nu a avut nicio dovadă. Până acum.
Între timp, și juratul iUmor și-a încheiat socotelile cu fosta, iar acum relația lui Spike cu Livia e în plină desfășurare și la vedere. Gurile rele spune că s-ar fi „cuplat” după ce, în 2021, femeia a acceptat un post de PR la casa de discuri cu care lucrează Spike.
Povestea dintre Livia Eftimie și Paul Mărăcine (numele lui Spike din cartea de identitate) a avansat și a ieșit la iveală cu un sărut prelungit, în Herăstrău, unde cei doi amorezi au fost surprinși de paparazzi. „Suntem colegi de firmă. Ne mai și sărutăm, care este problema? Și cu managerul mă sărut. Nu avem ce să comentăm, nu ne interesează publicitatea. Nu mă simt nici bine, cred că am covid, trebuie să închid”, a fost declarația lui Spike, după ce imaginile pasionale au devenit publice.
Băieții din showbiz iau atitudine
În continuare lumea mondenă s-a pus să dezbată deontologia gestului. Unul din vehemenți a fost ex-ul Andreei Mantea. A savurat așa mult subiectul încât nu s-a mai abținut și a făcut inclusiv o postare, pe Facebook.
„Să tot ai prieteni precum Spike”, a scris bărbatul. Merită amintit că luptătorul Cristi Mitrea a devenit cunoscut în urma relației amoroase pe care a avut-o cu vedeta de televiziune Andreea Mantea. Ei s-au despărțit în urmă cu ani de zile, având împreună un băiețel, David.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook