Studiourile Buftea a publicat recent fotografii de arhivă, cu îndrăgitul actor tânăr, la 32 de ani. Ștefan Bănică, probe foto pentru rolul frizerului din filmul “Dincolo de barieră”, în regia lui Francisc Munteanu, 1965. A fost primul film în care a fost distribuit celebrul actor.
Ștefan Bănică Senior, actorul imposibil de imitat
Ștefan Bănică Senior ne-a lăsat roluri memorabile, amintiri neprețuite. Fiul și nepotul său sunt și ei vedete. I-au moștenit talentul. Puțini știu amănunte din viața Seniorului. De pildă, că s-a născut pe 11 noiembrie 1933, în Călăraşi, într-o căsuță modestă, de pe malul Borcei. Locuința în care s-a născut este puțin cunoscută și nu mulți știu că acolo a copilărit marele actor. Deși nimeni din familia Bănică nu mai locuiește acolo, căsuța din strada Pompierilor amintește de viața lui Ștefan Bănică Senior.
Ștefan Constantin Bănică, cum este trecut în acte, a fost fiul lăutarului Drăgan Constandache Bănică. Copilul Ștefan avea și el înclinaţii artistice. A cântat în corul de copii de la radio, a jucat în spectacole de teatru pentru şcolari.
După venirea la în Capitală, Ștefan Constantin Bănică avea să absolve Institutul de Teatru din Capitală în 1955. În vremea studenției făcea figurație la teatrele bucureștene. A jucat la Teatrul CFR, la Teatrul Regional Bucureşti, pe scena Teatrului Bulandra, la Teatrul Naţional Radiofonic.
Ștefan Bănică Senior, poze de colecție
În excepţionala pagină de Facebook “Studiourile Buftea”, au fost publicate fotografii realizate înainte şi în timpul filmărilor marilor pelicule cinematografice româneşti.
Iată-l și pe Ștefan Bănică, la 32 de ani, când se pregătea de debutul său în film. Dădea probe foto pentru rolul frizerului din filmul “Dincolo de barieră”, în regia lui Francisc Munteanu, 1965.
Pe lângă carierea sa în teatru, de Ștefan Bănică Senior a strălucit pe scena filmului românesc, unde a avut roluri răsunătoare. A jucat în ”Cel mai iubit dintre pământeni”, ”De ce trag clopotele, Mitică?”, ”Nea Mărin miliardar”, ”Păcală”, ”Brigada Diverse”. Criticii de teatru spun că Ștefan Bănică Senior a fost cel mai strălucit Pristanda, din istorie.
A jucat, a cântat, a făcut duet cu Stela Popescu. Publicul îl adora. Piesele lui au fost în vogă. ”Îmi acordați un dans”, ”Cum am ajuns să te iubesc”, ”Hai, coșar, coșar”, ”Giogonda se mărită” au fost șagăre.
”Tata era un tip care iubea viața și asta se simțea cel mai tare la el. Era un bonviveur, dar știa să-și ascundă necazurile, atunci când apăreau. De multe ori, viața lui n-a fost tocmai roz”, a declarat Ștefan Bănică Junior.
Într-adevăr, lui Ștefan Bănică Senior i-a murit a doua nevastă, mama, apoi fratele. În doar câțiva ani, familia lui a fost decimată, spunea Ștefan Băncică Junior într-un interviu mai vechi.
Ștefan Bănică a decedat pe 26 mai 1995, după ce a suferit un infarct. Artistul a murit prea devreme, la 61 de ani. Ne amintim cu drag și astăzi de marele actor.
Ștefan Bănică Jr. este fiul lui Ștefan Bănică și a Sandei Liteanu. Cei doi au divorțat la doar câțiva ani de la nașterea fiului lor, însă tatăl a rămas mereu într-o relație foarte apropiată cu fiul său.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook