Fiică și nepoată a unor mari actori, Emma Roberts dă cărțile pe față și face acuzații de nepotism la Hollywood, ca la București. Frumoasa actriță a vorbit despre criticile legate de nepotism la care sunt supuse tinerele actrițe, menționând că acestea sunt adesea ținta unor astfel de acuzații mai mult decât colegii lor de sex masculin. Discriminarea este prezentă.
Acuzații de nepotism la Hollywood ca la București
Așa cum se întâmplă și la noi, mai degrabă e bârfită o tânără care are succes dar provine dintr-o familie „bună” decât dacă situația este aceeași, dar implică un personaj de sex masculin. Ea a fost invitată, recent, în podcastul „Table for Two”, ocazie cu care a abordat subiectul, evidențiind că, în ciuda avantajelor potențiale ale provenirii dintr-o familie faimoasă, există și presiuni suplimentare asociate.
În vârstă de 33 de ani, Emma Roberts este fiica actorului Eric Roberts și nepoata celebrei Juliei Roberts. Are peste 30 de roluri în lungmetraje și filme sau seriale de televiziune, a scos un album de muzică și a lansat mai multe single-uri. Din 16 nominalizări, a obținut două premii, ambele în 2007, unul din ele fiind „Female Star Of Tomorrow”.
Emma Roberts: „De ce nu se ia nimeni de George Clooney că e un produs al nepotismului?”
Emma Roberts a subliniat că, deși nepotismul este un subiect dezbătut intens, criticile par a fi direcționate în principal către femei. Ea a menționat în glumă că nimeni nu îl acuză pe George Clooney de nepotism, deși mătușa lui, Rosemary Clooney, a fost o vedetă cunoscută.
„Mereu glumesc cu asta, dar de ce nu se ia nimeni de George Clooney că e un produs al nepotismului? Mătușa lui, Rosemary Clooney, a fost o emblemă. Simt că fetelor tinere le e mai greu cu treaba asta, cu nepotismul. De exemplu, nu văd oameni care să se lege de fiii actorilor celebri”, a punctat vedeta.
Actrița a explicat că, în timp ce a te naște într-o familie faimoasă poate oferi oportunități, acest lucru aduce și așteptări mari și presiuni suplimentare. Ea a subliniat că succesul său nu a fost unul obținut peste noapte și că publicul nu vede efortul și respingerile din spatele carierei sale.
„Oamenii văd doar victoriile tale, pentru că te observă doar când ești pe posterul vreunui film, nu văd respingerile de care ai avut parte pe parcurs”, a explicat Emma Roberts.
A crescut în umbra rudelor celebre
Emma Roberts a mai adăugat că de mică a fost martoră la faima mătușii sale, Julia Roberts, și că, deși viața în lumina reflectoarelor poate părea minunată, există și aspecte înfricoșătoare. „Faima nu a fost niciodată scopul meu”, a concluzionat ea.
Emma Roberts a subliniat, de asemenea, că a avea conexiuni în industria de divertisment poate fi atât un avantaj, cât și un dezavantaj. Ea a afirmat că, atunci când provii dintr-o familie celebră în domeniu, trebuie să demonstrezi mai mult decât cineva care vine din afară. Nu în ultimul rând, trebuie înțeles că succesul în această industrie nu este garantat, indiferent de relațiile de familie, a mai insistat actrița.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook