Simona Ionescu / Redactor Șef

Adela Popescu, pregătiri pentru primul Paște în casa de la țară. „Nu avem mobilă, nu avem canapele, vom dormi pe…”

Adela Popescu, pregătiri pentru primul Paște în casa de la țară. „Nu avem mobilă, nu avem canapele, vom dormi pe…”
Una dintre cele mai îndrăgite vedete din showbizz-ul românesc, Adela Popescu le-a povestit fanilor săi despre ultimele pregătiri pentru primul Paște petrecut la casa de la țară. Situația nu e tocmai roz, pentru că nu au nici mobilă, nici canapele.

Adela Popescu  intenționează să petreacă primul Paște la casa de la țară, alături de Radu Vâlcan și copiii lor. Vedeta își dorește foarte mult să se bucure de liniștea satului și tradiția de la țară, chiar dacă, deocamdată, casa e lipsită de mobilă. Adela și Radu au găsit însă soluția: vor dormi pe un divan.

Fără mobilă și canapele, Adela Popescu și Radu Vâlcan vor dormi pe un divan

Adela Popescu și Radu Vâlcan au demarat construcția casei de la Șușani în 2023 prin cumpărarea unui teren foarte aproape de casa părințilorei. Lucrările casei care seamănă cu un conac toscan sunt aproape terminate, doar că familia nu are tot confortul pe care și l-a dorit pentru sărbătorile pascale.

Lipsesc canapelele, mobila, însă Adela nu-și face probleme și a învățat să facă „Rai, din ce ai”. Vedeta și soțul său au decis să doarmă pe divan, privind focul din șemineu cum arde, iar cei mici să fie duși la bunici, a căror casă se află la doar două minute de locuința lor. Amuzată, Adela le-a explicat fanilor săi ce a pus la cale.

„Divanul este singurul loc din casă unde se poate dormi”

„Am început proiectul cu casa de la țară, la care visăm cu ochii deschiși și ne-am dat un target de Paște. Ne doream să fie totul gata, să avem mobilă, bucătărie, să ne putem muta. Dar pe scurt mobila nu va fi gata, nu vom avea canapele, dar avem căldură, lumină, parchet, geamuri, așa că de Paște vom dormi pe un divan. Singurul loc în care se poate dormi în casă.

Adela Popescu, pregătiri pentru primul Paște în casă de la țară. „Nu avem mobilă, nu avem canapele, vom dormi pe...”
Casa de la țară a Adelei Popescu

Un divan extensibil, e bun și mi-am dorit foarte mult să punem perdelele care vor fi gata. Îmi și imaginez o seară cu noi cu șemineul aprins, cu divan, un pahar cu vin și… ce să-ți mai dorești. Și bineînțeles, copiii vor dormi la mamaie. Știți cum se spune. Să-ți faci Rai din ce ai. Și voi aduce și floricele…

„Dacă vom dormi tot la mama și la tata, o să mor de râs. Și Radu de plâns”

Cel mai amuzant mi s-ar părea să dormim la mama și la tata, cum am făcut până acum, casa lor fiind mai sus de a noastră, mergi un pic pe jos. Dar noi, de regulă, facem grătare care se întind până dimineața și copiii vor trebui culcați.

Și dacă merg să îi culc pe cei mici în casă la ai mei, rămâneam cu ei. O să mă trezesc eu să merg dincolo? Va fi foarte comic. Dar dacă vom dormi tot la mama și la tata, o să mor de râs. Și Radu de plâns. Dar, nu, nu o să mă duci și în cârcă”, a fost mesajul amuzant al Adelei Popescu.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri