Simona Ionescu / Redactor Șef
Ce fel de viață sexuală avea marele William Shakespeare? Îi plăceau femeile sau bărbații? Sau, poate îi plăcea altceva? Doi cercetători britanici susțin că William Shakespeare a fost „incontestabil bisexual”. Ei au tras această concluzie după ce i-au analizat opera literară.
Un număr de 27 dintre sonetele sale au fost scrie pentru bărbați, chiar dacă cel considerat cel mai mare dramaturg al tututor timpurilor a fost căsătorit, timp de 34 de ani, cu o femeie, relatează Daily Mail.
Profesorul Sir Stanley Wells și dr. Paul Edmondson au analizat cele 182 de sonete pe care Shakespeare le-a scris în jurul anului 1578. Shakespeare (1564 -1616) a scris „unele dintre cele mai puternice poezii lirice, rezonanțe și memorabile despre ce simte cineva când trăiește o dragoste romantică”, afirmă cei doi cercetători.
Ei susțin că doar zece dintre sonetele de dragoste ale lui Shakespeare au fost închinate femeilor, 27 fiind dedicate reprezentanților sexului masculin. „Limbajul sexualității în unele dintre sonete, care se adresează cu siguranță unei persoane de sex masculin, nu mai lasă nicio îndoială că Shakespeare era bisexual”, afirmă Edmondson.
Teoria celor doi apare în contextul în care, de la mijlocul anilor ’80 a început să fie la modă că Shakespeare să fie considerat de unii drept homosexual, în ciuda faptului că se știe că acesta a fost căsătorit și a avut copii. Shakespeare s-a căsătorit cu Anne Hathaway în 1582. La momentul respectiv el avea 18 ani, iar ea 26 de ani. Au avut trei copii, două fiice și un fiu, iar mariajul lor a durat mai bine de trei decenii, încheindu-se la moartea lui Shakespeare.
În cartea ”All the Sonnets of Shakespeare”, cercetătorii au evidențiat „două mini-secvențe bisexuale”, în sonetele de la 40 la 42 și în sonetele 133 și 134, care au „implicații profunde pentru modul în care înțelegem viața lui Shakespeare”. Acesta vorbește despre o relație cu trei sensuri în Sonetul 40, care începe furios: „Iubite, ia-mi iubirile, pe toate, eşți mai bogat de le vei dobândi? Iubirea nu mi-o crezi iubire poate, dar ea a ta este de cînd o ştii”.
Wells susține că aceste versuri arată că dragostea autorului a fost trădată. „În sonetul 41, Shakespeare, în ciuda trădării, admiră frumusețea atât a bărbatului său, cât și a iubitei sale: Din micile greșeli, frumusețea ta, Uitându-mă pe mine, se-ntreține, Căci să fii virtuoasă nu ți-ar sta, Ispitele când înfloresc din tine”.
Cei doi cercetători mai afirmă că presupunerile că Shakespeare ar fi fost îndrăgostit de un „tânăr blond” și de o „doamnă brună” nu sunt adevărate. Cercetări anterioare au sugerat că marele Will ar fi avut relații și cu tânărul și cu doamna, dar profesorul Wells și sr. Edmondson spun că termenul „brun” nu a fost folosit niciodată în sonete.
Wells și Edmondson cred că, mai curând, printre personajele cărora dramaturgul le-a închinat respectivele sonete ar putea fi chiar patronul lui Shakespeare, Henry Wriothesley, al treilea conte de Southampton și un proprietar de bordel căruia i se spunea ”Black Luce”. Cartea „All Sonets of Shakespeare” e publicată de Cambridge University Press și va fi lansată pe 10 septembrie.
Sursa foto: Shakespeare.org.uk
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
