Simona Ionescu / Redactor Șef

Adevărul iese la iveală. Care a fost, de fapt, motivul retragerii prințului Harry din Familia Regală

Adevărul iese la iveală. Care a fost, de fapt, motivul retragerii prințului Harry din Familia Regală
Ies la iveală adevăratele motive pentru care Prințul Harry s-a lăsat convins de soția sa, actrița Meghan Markle au decis să se retragă din Familia Regală. Motivele sunt cel puțin interesante. Acestea au fost dezvăluite de un expert al Casei Regale britanice.

Expertul susține că cei doi nu doresc neapărat să aibă o viață „complet privată”, ci au căutat să dețină mai mult control asupra „modului în care își petrec timpul”, susține expertul regal.

Harry, în vârstă de 35 de ani, și Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, au renunțat, în mod oficial, la funcțiile regale în primăvara acestui an, iar în prezent locuiesc în LA, împreună cu fiul lor Archie, în vârstă de un an și două luni.

Meghan Markle și Harry ar putea pierde „HRH style”, deoarece „nimic nu este bătut în cuie” la Casa Regală, spune un expert şi vor rămâne „simpli muritori”.

Riscă să piardă tot

Meghan și Prințul Harry și-au păstrat stilul de HRH – „HRH style” – de când au renunțat la funcția membri ai Casei Regale, dar nu există nimic care să garanteze că nu îl vor pierde în viitor, a afirmat un expert constituțional.


Will Smith și Jada Pinkett Smith: definiția mariajului cu respect

„Îngeraș” Victoria’s Secret condamnat! Fraudă de milioane de dolari


HRH for His Royal Highness or Her Royal Highness sunt titluri folosite pentru a se adresa sau a se referi la unii membri ai familiilor regale, de obicei prinți sau prințese. Monarhii și consoartele lor sunt, de obicei, Maiestate. Atunci când este utilizat ca formă directă de adresare, rostită sau scrisă, aceasta are forma „Alteța Ta Regală”.

„Cu toate acestea, cuplul nu dorește să stea departe de lumina reflectoarelor, ci doar să dețină control asupra propriei lor vieți și a modului în care își petrec timpul”, susține Victoria Murphy, expert în monarhia Marii Britanii.

Adevăratul motiv al retragerii

„Harry și Meghan nu s-au retras pentru a avea o viață complet privată, ci pentru a avea un alt tip de viață publică”, a spus Victoria. „O viață publică în care pot avea mai mult control asupra persoanelor pe care le întâlnesc și a modului în care își petrec timpul”, scrie DailyMail.

Ducele și ducesa de Sussex își folosesc toată influența și notorietatea pentru a promova organizația caritabilă Archewell, unul dintre principalele lor proiecte. O sursă apropiată cuplului a dezvăluit că cei doi lucrează din greu pentru dezvoltarea fundației. Meghan și Harry investesc extrem de multă energie în proiectul lor și vor să construiască o platformă pentru diverși lideri din lume care vor să facă o schimbare pozitivă.

Sursa foto: Instagram / Sussexroyal_hm

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre