Acesta părăsește Palazzo Grazioli, marele palat din secolul al XVI-lea, unde primea șefii de stat, aliaţi politici și delegațiile oficiale și unde, deseori aveau loc cunoscutele petreceri cu tinere dezbrăcate, implicate în scandalul ”bunga-bunga”. Printre șefii de stat care s-au aflat la palat se numără și Vladimir Putin.
La aceste petreceri scandaloase, la care erau invitate zeci de tinere cu corpuri perfecte, pentru ”a întreține” atmosfera, au ajuns să participe inclusiv minore. Berlusconi era cunoscut pentru faptul că nu se reținea în fața plăcerilor. E binecunoscut faptul că făcea uz de elicopterul oficial pentru a vizita, ocazional, cel mai mare bordel din Europa, situat în Austria, la Klagenfurt, la marginea unui lac aflat la granița cu Italia.
În 2015, fostul premier a fost achitat de acuzaţiile că a întreţinut relaţii sexuale contra cost cu o minoră în vârstă de 17 ani şi că s-ar fi folosit apoi abuziv de funcţia sa pentru a muşamaliza cazul. În legătură cu practicile sale sexuale la care invita și alți potentați ai momentului din zona politică sau de business, Berlusconi a fost trimis în judecată în mai multe procese.
Lui Berlusconi îi plăceau jocurile de rol
Așa cum a reieșit din imaginile găsite în telefoanele și laptopurile participanților la astfel de petreceri, fostului premier îi plăceau femeile cât mai dezbrăcate, care făceau jocuri de rol. La evenimentele organizate apăreau ”crăciunițe” sexy, ”polițiste” decoltate, așa cum e, bunăoară, celebra showgirl Barbara Guerra.
Îi plăcea, de asemenea, să privească tinerele în timp ce se distrau. Potrivit The Telegraph, dosarul în care s-a început urmărirea penală a lui Berlusconi în scandalul ”bunga-bunga” număra nu mai puțin de 20.000 de pagini.
Selly pune la pământ învățământul românesc: ”Ce învăţăm noi la şcoală nu are legătură cu realitatea”
Dieta metabolică. 13 zile ca să te schimbi total
Ajuns acum la vârsta de 83 de ani, fostul premier a confirmat că intenţionează să se mute în vila din Roma a regretatului său prieten şi regizor de film Franco Zeffirelli. ”O să-mi mut reşedinţa şi birourile mele acolo, deci atât la Roma, cât şi la Milano, voi trăi înconjurat de verdeaţă”, a declarat Silvio Berlusconi pentru ziarul Il Mattino.
Informaţia este văzută de presa italiana ca fiind sfârşitul unei ere. Berlusconi a fost doar un chiriaş în marele palat şi plătea 480.000 de euro pe an pentru asta, potrivit ziarului La Repubblica, iar acum se pare că e pornit să facă economii.
Mutarea în fosta casă a lui Zeffirelli l-ar face pe Berlusconi să economisească foarte mulţi bani, având în vedere că e proprietarul vilei situată pe Via Appia Antica, o adresă exclusivă din sud-estul Romei. El a cumpărat locaţia în 2001 şi i-a închiriat-o gratuit lui Zeffirelli, care a murit în iunie 2019. De altfel, Berlusconi deţine zeci de case în Italia şi în străinătate.
Sursa foto: Instagram / Diegoami, Gracy85, Business Insider
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook