Simona Ionescu / Redactor Șef

Alexandra Stan uimește din nou: a pus ochii pe un portar! Artista are fluturi în stomac

Alexandra Stan uimește din nou: a pus ochii pe un portar! Artista are fluturi în stomac
Alexandra  Stan nu a mai scos de mult un hit precum Mr. Saxobeat, cu care a cunoscut celebritatea la nivel internațional, dar asta nu o oprește să ia avionul ori de câte ori are chef.

Cunoscuta solistă și compozitoare  are planuri mari și interesante. Așa cum vă amintiți, anul trecut, Alexandra Stan a făcut furori la Neversea, unde a evoluat pe scenă cu fesele la vedere. A și divorțat, după câteva luni, de Emanuel Necatu. Câteva săptămâni mai târziu și-a informat fanii că a ajuns-o oboseala și lipsa somnului, așa că a început să facă ozonterapie. Iar când și-a revenit la forma fresh consacrată a intrat direct într-un scandal acuzată că a furat bărbatul altei femei. Totul a fost devoalat pe rețelele sociale, în toamna anului trecut, de către o concurentă de la Bravo, ai stil!.

„Mulțumesc Alexandra Stan, pentru că ai fost atât de bună și i-ai spus iubitului meu să mă părăsească, pentru că îți este dor de el și vrei ceva serios, chiar dacă știai că este cu cineva! Diego Musik, poate acum o să devii celebru, așa cum ți-ai dorit. Tu cauți oportunități, nu iubire!

M-ai folosit doi ani, dar acum Dumnezeu mi-a arătat calea. Îți doresc toate cele bune alături de noua ta Alexandra! Sper că ea va avea mai mult grijă de tine, decât am avut eu! Amin!”, a scris Bianca Alexandra, tânăra care a rămas fără de iubit din vina Alexandrei.

Alexandra Stan a pus ochii pe portar

Între timp Diego a intrat în istorie. Alexandra Stan merge mai nou foarte des în Turcia. Jurnaliștii din Istanbul s-au prins de idilă și au făcut-o publică. Frumoasa blondină e atrasă ca un magnet de un fotbalist.

Cotidianul turcesc Takvim a scris că Alexandra este foarte atrasă de portarul echipei Fenerbahce. „Alexandra a pus ochii pe Altay Bayindir, portarul lui Fenerbahçe”, au scris jurnaliștii din Turcia.

Cine este Altay Bayindir

Altay Bayindir are 24 de ani și este portar titular al formației antrenate de Jorge Jesus. Alexandra are nouă ani mai mult, dar unde există dragoste adevărată, vârsta e doar un număr. Acum  fosta iubită a lui Dorian Popa a devenit suporter înfocat al echipei Fenerbahçe. Alexandra a primit și un tricou al echipei, cu numărul 10, inscripționat cu numele ei. „Fenerbahçe mi-a adus acest tricou minunat. Și eu eram îmbrăcată în galben. Care erau șansele? Cred că acum sunt parte din echipă”, a fost mesajul transmis de blondină pe rețelele sociale.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre