Simona Ionescu / Redactor Șef

Anca Sigartău, despre plăcerea vinovată, icoana bunicii și omul „absolut minunat pe care îl are alături”. „Voiam să mă duc la mănăstire…”

Anca Sigartău, despre plăcerea vinovată, icoana bunicii și omul „absolut minunat pe care îl are alături”. „Voiam să mă duc la mănăstire…”
Relația actriței Anca Sigartău cu Dumnezeu este una moștenită, dar cizelată prin experiențe proprii. Deși a crescut într-o perioadă în care religia era un subiect tabu, a învățat credința prin faptele părinților săi și prin gesturile discrete ale bunicii de pe malul Prutului.

Acest lucru a condus ani mai târziu, către o prietenie profundă cu părintele Popescu de la Biserica Icoanei, cel care avea să devină nașul fiului său cel mic al actriței Anca Sigartău și, ulterior, nașul de cununie în a doua sa căsnicie.

Anca Șigartău a fost învățată să nu vorbească la școală despre Dumnezeu

„Deși bunicul a fost preot și mama fată de preot nu mergem la biserică în copilărie, dar știam că mama își face cruce cu limba. Mi-a spus odată, nu știu în ce context și făcea asta pentru că trăiam într-o perioadă grea. Tata a avut de suferit pentru că mama era fată de preot, mi se spunea să nu vorbesc la școală de Dumnezeu.

Vara mă duceam aproape de Prut unde era bunica din partea mamei, care avea o icoană și o vedeam pe ea cum se roagă. Țin minte icoana, radioul cu tranzistor la care asculta teatrul radiofonic și cum ștergea lampa. Și îmi citea… Dumnezeu era, dar nu se vorbea despre el, nu era permis”, s-a destăinuit artista.

Anca Sigartău: „Nașa mea m-a învățat Înger, îngerașul meu”

Anca Sigartău, despre plăcerea vinovată, icoana bunicii și omul „absolut minunat pe care îl are alături”. „ În acel moment voiam să mă duc la mănăstire…”
Anca Sigartău, o minune de actriță

Singura care a avut curajul să o învețe o rugăciune a fost nașa vedetei, „fata unui om politic important”, căreia nu i-a păsat de nimic, convinsă că fetița Anca Sigartău trebuie să spună în fiecare seară, înainte de culcare „Înger, îngerașul meu”.

„Părinții mei au fost foarte credincioși prin faptele pe care le-au făcut, prin cinstea pe care mi-au inoculat-o.

Tata spunea cuvântul e cuvânt și că trebuie să fiu de bun simț și asta m-a ajutat mult. Nașa mea, Gabriela Stănciulescu, fata unui om politic important venea și m-a învățat Înger, îngerașul meu”, deși mama îi făcea semne să nu o facă. Ea zicea însă să o lase în pace. Apoi nu știu ce s-a întâmplat…”, a rememorat Anca Sigartău.

Ce planuri a avut destinul cu Anca Sigartău

Într-un moment de cumpănă, marcat de oboseală și dorința de liniște absolută, actrița a cochetat serios cu ideea de a se retrage la o mănăstire. Tânjea după o viață simplă, departe de zgomotul scenei. Destinul a avut însă alte planuri. Dragoș, cel care îi fusese prieten bun și colaborator timp de peste un deceniu, i-a propus căsătoria.

Citește și Informații exclusive, făcute publice în 1995. Incredibilele profeții ale lui Nostradamus pentru anii pe care-i trăim. „În 2026 – asasinarea șefului suprem asiatic”. Ce urmează.

După o perioadă lungă de singurătate asumată, Anca Sigartău a primit a doua șansă ca pe un cadou divin. Cei doi s-au căsătorit acum 11 ani, împărtășind valori comune și o înțelegere profundă a nevoii de independență a celuilalt.

„Vizavi de teatrul la care eram angajată, la Icoanei, era biserica Icoanei și părintele Popescu a făcut un spectacol și m-a rugat să cânt și eu ceva. De atunci, am rămas prieteni și mi-a fost foarte apropiat.

Și acum dacă am o problemă nu dau greș, ce-mi spune părintele așa e. El e nașul copilului meu cel mic, Iosif și când l-a botezat i-a dat o icoană și o Biblie unde scrie: „Înțelepțește-ne pe noi, Doamne. Mi s-a părut atât de frumos…

Dragoș, darul de la Dumnezeu primit de Anca Sigartău

Dumnezeu mi-a mai făcut un cadou și am alături un om absolut minunat. Ne-am căsătorit acum 11 ani, dar ne cunoaștem de 22 de ani, am stat mult timp singură, nu cred că era important în acel moment.

Ar fi fost păcat să nu rămânem împreună, avem valori comune (…) și părintele Popescu ne-a fost naș. În acel moment eu voiam să mă duc la o mănăstire, poate să dau cu mătura acolo, nu să mă văd vreo… tânjeam după liniște”, a mai spus actrița.

Plăcerea vinovată a vedetei

Anca Sigartău, despre plăcerea vinovată, icoana bunicii și omul „absolut minunat pe care îl are alături”. „ În acel moment voiam să mă duc la mănăstire…”
Anca Sigartău, fenomenală în serialul fenomen Ana, mi-ai fost scrisă în ADN. Sursă foto: antena 1

Deși este mamă a trei copii, Sonia, Teo și Iosif, niciunul dintre aceștia nu a urmat calea artei, alegând domenii precum comunicarea sau tehnica dentară, după ce au văzut sacrificiile și dificultățile pe care mama lor le-a întâmpinat în profesie.

Anca Sigartău privește acest lucru cu înțelepciune, fiind convinsă că fiecare trebuie să își găsească propriul drum.

Astăzi, actrița își definește existența nu prin succesul serialelor de televiziune în care joacă, ci prin participarea la Sfânta Liturghie și prin calitatea relațiilor umane pe care le cultivă.

A învățat să oprească răutatea la granița sufletului său și să prețuiască liniștea. Singurătatea nu o mai sperie, a trăit-o chiar și în timpul primei căsnicii, o experiență care a marcat-o, dar care a și ajutat-o să se vindece de depresie.

Anca Sigartău: „Nu mă voi duce în cer cu rolul sau cu diplomele pe care le am, ci cu inimile pe care le-am atins”

„Viața mea nu e în funcție de seriale, ci în funcție de Sfânta Liturghie de duminică și de cum aleg eu să-mi fac lumea. Lumea e frumoasă, nu ai cum să spui mi-e greu. Pentru serial îi mulțumesc lui Dumnezeu, doamnei Ruxandra Ion, oamenilor și echipei extraordinare, dar rămâne o experiență.

Nu mă voi duce în cer cu rolul sau cu diplomele pe care le am, ci cu inimile pe care le-am atins. Mă obosește răutatea și propria răutate și nu vreau asta, vreau să am grijă de sufletul meu și eu opresc răutatea, spun că asta nu e lumea mea.

Îmi controlez relațiile interumane, nu vreau să schimb oamenii, și accept, dar dacă cineva îmi face rău, nu mai vreau să te văd. Și am o plăcere vinovată: Dacă aș putea să mă urc în mașină și să conduc fără să mă opresc”, sunt cuvintele actriței Anca Sigartău, una dintre marile valori ale României.

Interesant de citit: Actrița Anca Sigartău muncește din greu să-și ia permisul de motociclist. Declarații în premieră

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri