Simona Ionescu / Redactor Șef

Anca Țurcașiu, escapadă la ceas de seară. A apărut în public așa cum nu s-ar fi așteptat nimeni

Anca Țurcașiu, escapadă la ceas de seară. A apărut în public așa cum nu s-ar fi așteptat nimeni
Cu toate că este una dintre cele mai iubite vedete din România, Anca Țurcașiu nu se ferește de activități care ar ridica sprâncene, dacă ar fi întreprinse de diverse celebrități. La ceas de seară, Anca Țurcașiu și-a permis să iasă din tiparele de vedetă sub ochii lumii. Și nu era singură.

În urmă cu câteva luni, Anca Țurcașiu a devenit bunică pentru prima oară, la 54 de ani, după ce soția fiului ei, Radu, a adus pe lume o fetiță care a primit numele de Zoe. Acum, vedeta a sărbătorit „șase luni împreună cu Zoe”, așa cum a anunțat chiar ea. 

După ce a fost în vizită la micuță, Anca Țurcașiu și-a luat iubitul și au plecat spre casă, după înserat. Până aici nimic ieșit din comun, însă pe drumul spre casă, artista a avut o idee considerată de multe celebrități cel puțin ciudată. 

Anca Țurcașiu nu s-a ferit să ia tramvaiul până acasă 

Artista probabil a avut chef de o mică aventură, așa că a ales să nu meargă acasă cu un taxi, așa cum mulți s-ar aștepta. În schimb, a ales transportul în comun, mai exact tramvaiul. Vedeta nu s-a ferit să se filmeze în timp ce era în linia 25 și se îndrepta spre casă. În imagine se observă și un bărbat, reflectat în geam, care probabil era iubitul ei. 

Anca Țurcașiu și-a făcut de cap, la ceas de seară. A apărut în public așa cum nu s-ar fi așteptat nimeni
Anca Țurcașiu, alături de nepoțica ei, Zoe
Foto: Instagram

Cu toată că din video se vede clar că în tramvai nu erau foarte mulți oameni care circulau la acea oră, puținii călători au fost cu siguranță surprinși să o vadă pe cântăreață în această ipostază. Mai mult decât atât, Anca Țurcașiu părea că se și distrează, lucru demonstrat și de faptul că nu s-a ferit să posteze imaginile în mediul online. 

Iubitul Ancăi Țurcașiu este pasionat de sporturi extreme 

Călin Șerban este un om de afaceri cu pasiuni pentru sporturile extreme, fiind primul instructor de kitesurfing din România. Acesta este și el divorțat și are trei fete majore. 

Cei doi se cunosc de foarte multă vreme, însă niciunul dintre ei nu a făcut pasul către celălalt decât destul de târziu. Despre Călin Șerban, artista a precizat că se completează reciproc și că nu se aștepta la o astfel de conexiune.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri