Simona Ionescu / Redactor Șef

Anca Țurcașiu se plânge că nu are venituri. Are nevoie urgentă de 6.000 de euro

Anca Țurcașiu se plânge că nu are venituri. Are nevoie urgentă de 6.000 de euro
Cântăreața Anca Țurcașiu este în plin proces de partaj, după divorțul de medicul Cristian Georgescu, alături de care a trăit mai bine de 22 de ani.

Deși după ce s-au despărțit, Anca Țurcașiu declara că se află în relații mai mult decât amiabile cu fostul său soț și tatăl copilului ei, acum, cei doi nu se înțeleg pe împărțirea bunurilor acumulate în timpul căsniciei.

Anca Țurcașiu ar fi dorit să împartă bunurile pe cale amiabilă cu Cristian Georgescu, fostul ei soț. Acest lucru se pare că nu s-a putut, iar artista a fost nevoită să-l dea în judecată pe medicul care i-a fost soț mai bine de două decenii.

Anca Țurcașiu trebuie să plătească o taxă de timbru de 6.000 de euro pentru partaj. Vedeta nu vrea, însă, să plătească taxa, susținând că nu are un venit constant și nu are banii necesari.

 

 

Anca Țurcașiu a făcut o cerere de scutire a taxei de partaj

Ca să evite plata taxei de partaj, Anca Țurcașiu a făcut o cerere de scutire, însă instanța i-a respins-o. Motivarea instanței a fost că Anca Țurcașiu ar avea banii pentru taxă și ar deține și mai multe imobile valoroase. Vedeta a contestat decizia și așteaptă pronunțarea săptămâna viitoare.

“Prin rezoluţia din data de 10.11.2022, instanţa a pus în vedere petentei să achite taxa de timbru de 30.499,28 lei, datorată pentru acțiunea de partaj formulată. Partea a arătat că veniturile de la acest moment nu îi permit să achite în integralitate suma ce a fost stabilită cu titlu de taxa de timbru, ajutorul public fiindu-i necesar pentru respectarea dreptului la un proces echitabil. În plus, cu privire la situația materială a solicitantului, se constată că partea deține mai multe bunuri imobile, atât în (…) Corbeanca, cu privire la care se va dispune sistarea stării de indiviziune în urma judecării cererii introductive, iar din acest punct de vedere, o modalitate admisibilă de acordare a facilităților la plata taxei de timbru ar fi amânarea la plată, ceea ce nu face obiectul cererii formulate de petentă”, se arată în motivarea Judecătoriei, citată de Cancan.

Anca Țurcașiu și fostul ei soț au fost socri mari

Anca Țurcașiu și fostul ei soț au fost, anul trecut, socri mari la nunta unicului lor fiu. Artista a recunoscut că decizia acestuia de a se însura a luat-o prin surprindere și nici acum nu se poate obișnui pe deplin cu această situație. Pe de altă parte, ea spune că este mândră de decizia fiului și nurorii. Cât privește momentul în care va deveni bunică, cântăreața spune că nu e pregătită pentru un asemenea rol, în plus nu mai vrea să crească încă un copil. „Nu sunt pregătită să fiu bunică. Nu mai vreau să mai cresc un copil. În sfârșit, dacă o să mi se pună în brațe ce să fac, o să trebuiască. E rea zicala aia cum că „mamele de băieți cresc nepoții”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre