Andreea Bălan vorbește despre colecția de peruci. Și le-a dat doamnelor și câteva trucuri

Andreea Bălan are întotdeauna grijă de imaginea sa. După atâția ani de scenă, artista a învățat să se coafeze singură, dar recunoaște că folosește și un truc, care-i este de mare ajutor.
Blondul este una dintre culorile de păr preferate de vedete, care vine însă la pachet cu multe responsabilități. Cine alege această nuanță, trebuie să aibă foarte multă grijă de podoaba capilară, să folosească întotdeauna măști și produse profesionale.
Pe Andreea Bălan nu o deranjează acest lucru, ci faptul că părul nu reușește să fie atât de lung pe cât își dorește cântăreața. Și atunci apelează la un truc: extensiile cu clip-on, care sunt îndepărtate în fiecare seară, pentru ca părul să se strice. Este un sfat pe care Andreea l-a dat doamnelor și domnișoarelor, care vor să aibă un păr sănătos.
„De-a lungul anilor, am învățat să mă coafez singură, să îl ondulez, să îl îndrept, dar foarte importante sunt produsele. Clar, trebuie să ai produse profesionale. Cele din comerț sunt bune, dar produsele cumpărate din saloane sunt mult mai bune.
Și cel mai important, în al treilea rând, să nu puneți extensii cu care să dormiți, adică pe termen lung. Eu am extensii cu clip-on și în fiecare seară le dau jos.”, a declarat Andreea Bălan pentru Spynews.ro..
Andreea Bălan a ales să folosească extensiile temporare, după experiențe deloc plăcute cu cele permanente. În plus, chiar dacă nu are părul de lungimea dorită, vedeta spune că e mulțumită de podoaba ei capilară.
„La părul blond niciodată nu ajungi la o lungime considerabilă și, dacă vrei să fie un pic mai lung, trebuie să adaugi niște extensii. Aceste extensii nu le port însă non-stop. Eu le dau jos noaptea și părul meu respiră. De aceea, părul meu fără extensii arată foarte bine. Este un pic mai scurt, dar arată foarte bine.”
De asemenea, Andreea mai folosește un truc pentru a-și păstra părul sănătos: folosește peruci. Iar până acum, vedeta susține că a reușit să strângă o colecție de peste 15 peruci, una mai frumoasă ca cealaltă.
„Am fost la un moment dat cu părul albastru și voiam să scot acel albastru din păr. Și domnișoara respectivă m-a lăsat mult timp cu decolorantul, mi-a spus că așa trebuie, noi avem încredere în specialiști.
Pur și simplu s-a decolorat, a ieșit un galben pui, dar părul s-a deteriorat foarte tare. Am o colecție de 15 peruci și la majoritatea concertelor port peruci, tocmai pentru a nu-mi strica părul.”, a relatat artista.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook