Asta înseamnă că Narcisa Martin, personal trainer la Smartfit Timișoara, este cea mai frumoasă femeie din Europa în costum de baie format din două piese.
Vestea a fost anunțată de oficialii federației Române de Culturism și Fitness. „În miez de noapte fetele delegației noastre continuă să aducă încă o medalie de aur la Campionatul European de Culturism și Fitness. Martin Narcisa – Women’s Bikini Fitness”, au scris oficialii FRCF.
„Încă nu am cuvinte să descriu tot ceea ce simt acum”, a mărturisit proaspăta campioană care a concurat cu alte 22 de tinere la Campionatul European de Culturism și Fitness, competiție ce a avut loc în Spania, la Santa Susanna, în perioada 5 – 8 mai.
Cine este cea mai frumoasă europeană în bikini
Narcisa Martin are 23 de ani, 164 centimetri înălțime și un palmares cu adevărat spectaculos. S-a apucat de fitness în liceu. Motivația ei e foarte interesantă. „De fitness m-am apucat în clasa a XI-a, după ce am practicat atletism în gimnaziu și liceu. Nu am avut performanțe înalte și m-am reprofilat cu gândul că trebuie să ajung campioană. Așadar, la primul campionat național de fitness la care am participat, în 2016, am ieșit campioană națională”, a dezvăluit sportiva, în exclusivitate, pentru Rețete și vedete.
În prezent, Narcisa Martin este de 8 ori Campioană Națională și de 4 ori Campioană Absolută a României. A obținut și titlul de Campioană Balcanică absolută și, mai înainte, un loc 4 la mondialele de juniori.
Medalia de aur obținută la competiția de la Santa Susanna a ajutat culturismul românesc să bifeze o premieră importantă. A fost pentru prima dată în istoria Federației Române de Culturism și Fitness când s-a ocupat locul I pe națiuni.
Disciplina „Bikini – Fitness” e aparte și nouă în competițiile de profil
Originară din Iași, Narcisa trăiește la Timișoara de patru ani și este antrenor personal la una din cele mai mari săli de fitness din oraș. Am vrut să știm mai multe despre disciplina pe care o practică, „Bikini – Fitness”. De exemplu cât de important e costumul în care se prezintă, și ce punctează juriul.
„Este o categorie mai ușor accesibilă din punct de vedere al masei musculare și se pune accent foarte mult pe feminitate și frumusețe, dar costumul te și poate trage în jos într-o asemenea competiție dacă nu te avantajează. Însă o competitoare perfectă trebuie sa aibă musculatura bine definită, fără celulită”, a explicat Narcisa Martin.
Această disciplină a fost introdusă în competițiile internaționale de culturism prima dată în 2011 și se adresează femeilor care își mențin corpul în formă și mănâncă sănătos. Astfel, arată sportiva, la această categorie volumul mare de masă musculară, definiția și separarea musculară, efectul de „uscăciune” și / sau lipsa tonusului din cauza alimentației drastice nu vor fi acceptate. Juriul ia în considerare proporțiile corpului, simetria, tonusul muscular, balanța generală și aspectul sănătos.
Ce impresionează juriul
„Pot fi luate în considerare coafura, machiajul, zâmbetul, nuanța bronzului, forma costumului din prezentarea „pachetului întreg” al sportivei. Din moment ce musculatura prea dezvoltată și calitatea musculară nu sunt evaluate, sunt favorizate concurentele cu un fizic feminin armonios, cu o bună postură, cu o structură anatomică corectă, cu proporții bune între membre și trunchi, cu picioare drepte, fără probleme la genunchi și cu o coloană sănătoasă, fără diferite afecțiuni.
Este punctat aspectul frumos, sănătos și ferm al corpului cu o cantitate scăzută de grăsime corporală”, a mai detaliat Narcisa Martin, Campioana Europeană la categoria „Bikini – Fitness” senioare.
Sursa foto: Facebook / Narcisa Martin
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook