În urmă cu trei zile, locuitorii unei comune din județul Giurgiu s-au cutremurat de ce au văzut pe geamul mașinii de poliție din localitatea lor. Ajutorul șefului de post zăcea mort în scaun, iar fața îi era acoperită de sânge. Polițistul era împușcat în cap.
În aceeași zi de 26 noiembrie, Poliția Română comunica primele informații despre acest caz, iar presa a aruncat pe flux știrea.
„Ajutorul şefului de post din comuna Găiseni, judeţul Giurgiu, a fost găsit împuşcat în cap, joi, 26 noiembrie. Un trecător a observat pe DC 187, la ieşirea din localitatea Găiseni către Căscioarele, că într-o maşină se află o persoană plină de sânge şi a alertat autorităţile.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că este vorba de ajutorul şefului de post din localitatea Găiseni, un bărbat în vârstă de 29 de ani care se afla în timpul liber, în maşina personală, împuşcătura în cap fiind produsă cu arma din dotare.
Poliţistul a fost încadrat din sursa externă în luna ianuarie a anului 2017, în funcţia de ajutor de şef post, la Postul de Poliţie Găiseni, judeţul Giurgiu.
Din punct de vedere psihologic, poliţistul a fost evaluat la data de 26 iulie 2017”, se scria în comunicatul oficial.
Cercetările au fost preluate de un procuror de la Parchetul Giurgiu, care a dispus efectuarea autopsiei și o expertiză balistică, așa cum se procedează în toate cazurile de sinucidere/omor prin împușcare.
De la oameni din comună și de la colegii polițistului s-a aflat că acesta se afla în divorț cu soția, dar nimeni nu bănuia că ar fi întratât de afectat încât să recurgă la un gest extrem.
Și totuși, a doua zi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ioan Adrian Alexe, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că exact asta făcuse tânărul polițist: s-a sinucis cu pistolul din dotare. El a afirmat că, în urma cercetărilor la faţa locului rezultă că în cazul poliţistului găsit împuşcat în cap în urmă cu o zi este vorba de un act suicidal pe fondul unor probleme personale.
„În acest moment aşteptăm rezultatul necropsiei, dar, pe fondul cercetărilor la faţa locului, nu există niciun dubiu că a fost vorba de un act suicidal pe fondul unor probleme personale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului.
Cam repede s-a tras această concluzie fără expertiza balistică, dar probabil că polițistul a lăsat vreo scrisoare explicativă privind motivul sinuciderii și atunci, coroborată și cu alte probe, anchetatorii au avut certitudinea că tânărul și-a luat viața.
Informații noi, care-l aduc în poveste pe Niculae Bădălău
Sâmbătă după-amiaza, un jurnalist cu multă experiență de la site-ul Puterea.ro publică niște informații noi, aflate de la sursele sale, care aruncă altă lumină asupra cazului dacă se vor dovedi adevărate. El scrie că sinuciderea polițistului de 29 de ani „are legătură cu baronul PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău, în prezent vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României”.
Cităm din articolul de pe site-ul Puterea.ro.
”Polițistul Marius Buturugaru a fost căsătorit cu avocata Ana Maria Băcanu care își desfășura activitatea la cabinetul Crinei Stoianovici, preşedintele organizaţiei judeţene de femei a PSD Giurgiu.
În urmă de trei luni, Marius Buturugeanu și Ana Maria Băcanu au divorțat la notar pentru că tânărul polițist a constatat că între soția sa și baronul Bădălău este o relația foarte strânsă și periculos de apropiată.
Ulterior, tânărul polițist a dorit să își salveze căsnicia, cerându-i fostei soții să se lepede de Bădălău și redevină o familie. Numai că tânăra avocată de 25 de ani nu a vrut să audă de propunerea polițistului transmițându-i acestuia că rămâne foarte apropiată de Bădălău, adică nu renunță la acesta.
Potrivit informațiilor noastre, ca urmare a acestui refuz, tânărul polițist și-a pus capăt zilelor”.
Greu de crezut că Niculae Bădălău, căsătorit de vreo 30 de ani, sau soția polițistului să recunoască această relație, însă dacă e într-adevăr una apropiată, vor exista martori sau poate chiar rudele sinucigașului care să o confirme.
Cu siguranță. polițistul sinucigaș Marius Buturugeanu cunoștea familia Bădălău. Iar ginerele fostului ministru al Economiei din cabinetul Dăncilă efectuase lucrări în comuna supravegheată de ajutorul șefului de post. „ Răzvan Alexandru Marica, ginerele lui Niculae Bădălău, a beneficiat de 5 contracte de alimentare cu apă, modernizare de drumuri și clădiri în localitățile Bucșani, Comana, Găiseni, Joița, Bolintin Vale. A încasat deja prin firma sa, Samby Impex SRL, suma de 20.241.353,31 lei (4,5 milioane de euro), scriu ziaristii.com.
Până una-alta, constatăm că de familia Bădălău se țin necazurile ca scaiul. În decurs de un an, liderului PSD i s-a spart vila, fiul său este într-un permanent scandal cu fosta soție, artista Claudia Pătrășcanu, care a dezvăluit lucruri urâte petrecute în familia Bădălău. Probleme cu jefuirea locuinței a avut și Gabi Bădălău, fiul, care apoi a intrat în gura presei când s-a afișat cu Daniela Crudu pe un yaht de lux.
Cheia adevărului poate sta în scrisoarea de adio a polițistului care, dacă ar fi fost înșelat cu Bădălău senior, sigur și-ar fi așternut ultimele gânduri pe o hârtie sau pe un mesaj pe telefon. Sunt rare cazurile când un sinucigaș din dragoste, mai ales înșelat, nu a lăsat în urma lui un mesaj.
Ioan Niculae se luptă pentru propria viață. Cum a ajuns milionarul pe patul de spital
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook