Pe lângă problemele curente pe care le are, cum ar fi războiul din Gaza și cel din Ucraina, pe care intenționează să le stopeze, Donald Trump s-a pricopsit cu încă o situație delicată, care îl privește pe fiul lui cel mic și al Melaniei, Barron.
Tânărul în vârstă de 18 ani abia ce a început cursurile la Universitatea Stern School of Business din New York și deja este „vânat” de o serie de domnișoare, care se pare că își doresc toate să câștige titlul de noră a președintelui SUA.
Fiul lui Trump face ravagii printre domnișoarele de la facultate
Dacă Melania își făcea griji că fiul ei va avea probleme în a se adapta la universitate, iată că nu are de ce să aibă emoții, căci fiul ei și al lui Trump se descurcă de minune. Poate un pic prea bine, dacă e să luăm în calcul atitudinea protectoare a Melaniei.
„Este la Stern, deci studiază managementul afacerilor, într-un fel. Cu siguranță este un cuceritor. Este foarte popular printre femei. Este înalt și chipeș. Mulți oameni par să-l considere destul de atrăgător. Da, chiar și oamenii cu vederi liberale îl plac”, a vorbit o sursă pentru o publicație de peste Ocean, despre succesul pe care îl are Barron la universitate.
Barron Trump, înconjurat de agenți secreți la colegiu
Barron a fost văzut pentru prima dată la universitatea din New York la începutul semestrului, în septembrie, după ce a absolvit Oxbridge Academy din Florida în mai. La acea vreme, trei ofițeri de securitate de la NYU (Universitatea din New York) au confirmat că a fost observat în fața bibliotecii, înconjurat de agenți ai Serviciului Secret, în prima sa zi.
În septembrie, Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, a confirmat alegerea colegiului de către Barron și a declarat că fiul său cel mic „a fost acceptat la multe colegii”.
Barron Trump, „într-o poziție diferită de a oricărui alt copil”
Despre Barron Trump a vorbit și mama lui, Melania recent. Acesta a spus cât de mândră este de fiul ei, dar a subliniat faptul că acesta nu este un copil normal, ceea ce înseamnă că va avea o experiență diferită.
„Nu cred că este posibil pentru el să fie un student normal. Experiența lui la colegiu este foarte diferită de a oricărui alt copil. Sunt foarte mândră de felul în care gestionează situația. Este foarte puternic și știe că se află într-o poziție diferită față de alți copii”, a declarat Melania Trump.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
- Se construiește o nouă autostradă. Va asigura legătura directă cu Bulgaria
- Rutte, apel disperat la cetățenii Europei. NATO n-are de ales
- Stațiuni balneare de iarnă din România. Ce afecțiuni pot fi tratate cu succes
- Vin banii pentru alimente! Când vor fi încărcate cardurile
- Călin Georgescu va fi eliminat din cursă: Mă aștept să vină...
- Asia Express, Proba care a făcut pe Anca Țurcașiu să țipe de frică:„Să mor eu dacă pot să facă asta! Nu pot...
- Serbia și România, la un pas de război din cauza Banatului
- Ultima apariție a Ronei Hartner. Își pregătise deja locul de veci
- Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
- Top 10 rețete de preparate tradiționale românești pentru masa de Crăciun - mâncăruri autentice...
- Andreea Bălan, primele declarații despre nunta cu Victor Cornea: Va fi cum vrea el...