Simona Ionescu / Redactor Șef

Ben Affleck și Jennifer Garner, tot mai apropiați. „I-a dat și codul de la casa lui ca să poată intra direct”

Ben Affleck și Jennifer Garner, tot mai apropiați. „I-a dat și codul de la casa lui ca să poată intra direct”
În ultima perioadă, Jennifer Garner și Ben Affleck au devenit din ce în ce mai apropiați, cei doi foști soți sărbătorind împreună și Ziua Recunoștinței. Nici Jennifer Lopez nu a scăpat atenției presei de peste ocean.

Chiar dacă sunt divorțați, Jennifer Garner a rămas cel mai bun prieten și sfătuitor al lui Ben Affleck. Iar în ultima perioadă cei doi sunt văzuți tot mai mult timp împreună. Să urmeze oare o împăcare?

Ben și Jennifer au pozat în timpul evenimentului

De Ziua Recunoștinței foștii parteneri Ben Affleck și Jennifer Garner au fost văzuți împreună în Los Angeles, alături de cei trei copii ai lor, Violet, 18 ani, Seraphina, 15 ani și Samuel, 12 ani în timp ce făceau voluntariat cu Midnight Mission pentru a ajuta la hrănirea persoanelor fără adăpost.

Cei doi chiar au pozat împreună în timpul evenimentului, care a fost prezentat pe pagina de Instagram a organizației joi, 28 noiembrie.

„Vă mulțumim, Ben și Jennifer, pentru că ați servit mese și ați împărțit zâmbete în această zi specială”

Ben Affleck și Jennifer Garner, împreună de Ziua Recunoștinței
Ben Affleck și Jennifer Garner, împreună de Ziua Recunoștinței

„Astăzi, am fost onorați să îi avem pe Ben Affleck și Jennifer Garner alături de noi la The Midnight Mission pentru Ziua Recunoștinței! Bunătatea, căldura și dedicarea lor au adus atât de multă bucurie comunității noastre Skid Row.

Vă mulțumim, Ben și Jennifer, pentru că ați servit mese și ați împărțit zâmbete în această zi specială. Compasiunea voastră ne amintește tuturor de adevăratul sens al Zilei Recunoștinței: să ne adunăm pentru a ne sprijini unii pe alții”, a fost mesajul organizației.

„Ben spune că Jen este un înger”

Jennifer i-a fost mereu alături lui Ben, iar o sursă a declarat în iunie pentru In Touch că „Jen este minunată, ea nu judecă”. „Sigur, Ben o înnebunește uneori, dar există o legătură de nezdruncinat între ei. Ben spune că Jen este un înger și îi spune că ea este singura care îl poate salva.

I-a dat lui Jen codul de la casa lui ca să poată intra direct. Ceilalți oameni trebuie să intre pe bază de buzz, dar nu și Jen. Ea poate veni și pleca oricând dorește”, a mărturisit sursa.

Ce mesaj a transmis Jennifer Lopez de Ziua Recunoștinței

Jennifer Lopez de Ziua Recunoștinței
Jennifer Lopez a arătat perfect de Ziua Recunoștinței

Ultima fostă soție, Jennifer Lopez, a fost de Ziua Recunoștinței alături de prieteni. Sâmbătă, 30 noiembrie, cântăreața a fost fotografiată când pleca de la cunoscutul restaurant Cipriani. Lopez a arătat foarte bine într-un top transparent argintiu, la care a asortat o fustă midi din piele maro și cizme până la genunchi.

Jennifer le-a arătat fanilor că este și o extraordinară gospodină și a pozat la masă având un delicios curcan pregătit la cuptor. Artista a avut un machiaj și o manichiură impecabilă și a purtat un pulover foarte drăguț. „Sper că toată lumea a avut o frumoasă și fericită Zi a Recunoștinței. Sunt recunoscătoare pentru voi toți”, a fost mesajul vedetei.

„Abia aștept să petrec timp cu copiii mei și cu familia mea care vine de pe Coasta de Est”

La începutul lui noiembrie, Jennifer Lopez a vorbit și ce planuri are de sărbători, după un an foarte dificil.

„A fost un an destul de intens pentru mine și abia aștept să petrec timp cu copiii mei și cu familia mea care vine de pe Coasta de Est.

Sărbătorile sunt o perioadă atât de specială pentru noi și au fost întotdeauna așa, de când eram mică. Și aștept cu nerăbdare acele momente când pot fi cu surorile mele și să mă relaxez, să mă distrez și să creez noi amintiri”, a mărturisit vedeta.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri