La prima vedere, toată lumea ar crede că Bianca Drăgușanu a fost ținută în puf de toți domnii alături de care și-a petrecut o parte din viață. Situația stă cu totul altfel.
„Am avut bărbați care mi-au dat cadouri și mi le-au luat înapoi”
Transparentă și fără să-i pese că va fi judecată de cineva, Bianca Drăgușanu a povestit că au existat bărbați în viața ei care i-au luat înapoi cadourile. În acel moment a suferit, dar în timp a realizat că a fost o lecție din care a avut ce învăța.
„Am avut bărbați care mi-au dat cadouri și mi le-au luat înapoi. Să zicem că această discuție face parte dintr-o categorie pe care eu vreau să o dau uitării și că am avut la viața mea experiențe neplăcute datorită tot alegerilor proaste ale mele. S-a întâmplat în tinerețea mea să fac și alegeri greșite”, a afirmat Bianca Drăgușanu.
„Banii sunt cei mai buni prieteni ai mei”
Trădată de ființele pe care le-a crezut cele mai apropiate sufletului său, Bianca a mărturisit că în acest moment cei mai buni prieteni îi sunt banii. „Sunt cei mai buni prieteni ai mei. Prietenii te mai dezamăgesc, dar banii niciodată. Sunt o sursă inepuizabilă și un magnet. Viața pe care o am, deloc ușoară, este o binecuvântare. Port peruci și îmi vin bani, port diamante și îmi vin bani. Am multe contracte de imagine”, a amintit blonda.
Va avea propria emisiune
Bianca Drăgușanu se va întoarce și pe sticlă, pentru că va avea propria emisiune la Kanal D. Diva va prezenta emisiunea „Detectorul de minciuni”, care va fi difuzată pe canalul de YouTube theXclusive. Potrivit informațiilor oferite de Kanal D, Bianca va avea invitați speciali, cărora le va adresa întrebări incomode.
„Sunt bucuroasă să fiu implicată în acest proiect, Detectorul de minciuni, o emisiune care le oferă urmăritorilor din mediul online dezvăluiri inedite și o stare de bine. Mă bucur, de asemenea, să revin în mijlocul foștilor mei colegi de la Kanal D, mă leagă amintiri frumoase de ei și de emisiunea pe care am prezentat-o, Te vreau lângă mine. Abia aștept să încep filmările și să aflu adevăruri pentru cei care ne vor urmări pe theXclusive”, a spus, fericită, blonda.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook