Momente grele pentru BRomania, care a fost obligat să ia urgent măsuri pentru a scăpa de kilogramele în plus, care i-au afectat sănătatea. Actorul și-a dat seama de gravitatea situației, după filmările la „Miami Bici 2”.
După filmul „Miami Bici 2”, BRomania a luat o decizie extrem de importantă pentru sănătatea sa. A început o dietă în urma căreia a dat jos nu mai puțin de 22 de kilograme. Actorului i s-a făcut rău în timpul filmărilor, când a acuzat stări de rău și palpitații și imediat a ajuns la un specialist.
„Nu ai nimic, erai doar foarte gras”
„Am avut palpitații că pe parcursul filmărilor am avut 120 de kilograme și aveam niște scene de acțiune în deșert care, știi că trebuie să filmezi de vreo 10 ori aceeași scenă și efectiv mi se făcea foarte, foarte rău și am crezut că am ceva la inimă, dar mi-a zis: «Nu ai nimic, erai doar foarte gras»”, a povestit BRomania, la Antena Stars.
„Am început dieta cu o greutate de 120 de kilograme”
De asemenea, BRomania a mărturisit că suferă această transformare și pentru a se pune pe picioare cu sănătatea, dar și pentru următorul rol. „Transformarea mea, începută după Miami Bici 2, nu se datorează atât de mult sportului, cât nutriției. Am început dieta la 1 iunie 2023 cu o greutate de 120 de kilograme. Azi sunt la 98 kilograme aproximativ. Scopul: Recompoziție corporală (slăbit sănătos + dezvoltare musculatură), dar și pregătirea aspectului pentru următorul rol (urmează să fie anunțat)”, a spus actorul pe pagina lui de socializare.
Cum arată dieta vedetei
Pe de altă parte, Matei Dima le-a spus fanilor săi și care e dieta pe care a adoptat-o.
Pentru o zi, meniul tânărului este compus din brânză cottage și brânză Philadelphia, paste de porumb cu ton, mini burger, capere și roșii cherry, două frigărui de pui, două bucăți de porumb copt, salată și vin.
Seara consumă fulgi de ovăz cu chia, iaurt fără lactoză, izolat proteic din zer, alune de pădure și ciocolată neagră, spun jurnaliștii de la Viva.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook