Simona Ionescu / Redactor Șef

Cel mai prețios lucru al Majestății Sale Margareta se află chiar lângă patul său. De ce nu-și cumpără niciodată bijuterii

Cel mai prețios lucru al Majestății Sale Margareta se află chiar lângă patul său. De ce nu-și cumpără niciodată bijuterii
S-a numărat printre pretendentele la inima regelui Charles, iar o publicație spaniolă a vorbit chiar despre o poveste din tinerețe între Margareta și actualul suveran britanic, chiar dacă sunt veri îndepărtați.

Viața Majestății Sale, Margareta a României, nu a fost deloc ușoară. A vândut haine la un magazin, ca să se poată întreține, dar, la fel ca tatăl său, niciodată nu s-a plâns.

Succesoarea Majestății Sale Regele Mihai în toate prerogativele regale și Custode al Coroanei Române i-a călcat pe urme străbunicii sale, Regina Maria, fiind implicată înainte de 1989 în proiect care ajutau bolnavii.

Trăind în exil alături de Regele Mihai și Regina Ana, începuturile nu au fost ușoare, dar bunica, Regina Elena, de care a fost extrem de legată, a învățat-o să nu se teamă de muncă, să iubească oamenii și să fie apropiată de Dumnezeu. Din acest motiv, în adolescență, a spus Margareta într-un interviu mai vechi, credea că ar fi putut face orice.

„E dificilă munca la magazin, pentru că un client poate fi nepoliticos, capricios”

„De exemplu, am făcut voluntariat la un spital de bătrâni, apoi am lucrat o vreme la un magazin, vindeam haine. Aveam nevoie de bani. Cum puteam trăi fără bani? E dificilă munca la magazin, pentru că un client poate fi nepoliticos, capricios. Vânzătorul mai trebuie să fie foarte atent când încasează banii, când dă restul, când primeşte marfa. Fireşte, nu eram încântată de munca la magazin.

După ce am luat bacalaureatul în Franţa, m-am dus la Florenţa şi am stat un an cu bunica. Ea mi-a prezentat multe persoane de la Organizaţia Naţiunilor Unite şi din domeniul diplomaţiei, culturii, artei. Mi-am dat seama atunci, că dacă vreau să fac ceva în viaţă, trebuie să am o diplomă, adică trebuie să merg la universitate”, s-a destăinuit fiica regelui Mihai.

„O ţin şi astăzi încadrată într-o ramă, lângă patul meu”

Dintre toate lucrurile care i-au rămas moștenire de la Rege și Regină, Margareta a mărturisit că are un obiect la care ține cel mai mult. O hârtie pe care Regele Mihai i-a scris, în română, rugăciunea „Tatăl nostru”. „Când eram mică, Regele mi-a scris pe o hârtie rugăciunea Tatăl nostru în limba română şi eu am păstrat-o.

O ţin şi astăzi încadrată într-o ramă, lângă patul meu. Ştiu Tatăl nostru şi în franceză, şi în engleză, dar o spun în română, mai ales în zilele când merg la biserică”, a mai spus Margareta.

MS Margareta a României, una dintre cele mai frumoase femei din Casa Regală

„Acum aproape că am renunțat la carne, prefer dieta vegetariană”

Apreciată pentru silueta perfectă pe care o are, MS Margareta susține că preferă în acest moment dieta vegetariană. Nu a renunțat nici la sport, face exerciții într-o mică sală la Palatul Elisabeta, dar recunoaște că e puțin cam leneșă. Cât privește îmbrăcămintea, Margareta adoră să poate blugi și pulovere, iar la capitolul bijuterii le poartă pe cele moștenite de la Regina Mamă.

„Îmi plac reţetele din legume şi fructe. Dar în trecut, mai ales în perioada italiană, mâncam multă carne şi paste. Acum aproape că am renunţat la carne, prefer dieta vegetariană. Am o mică sală de sport la Palatul Elisabeta, fac exerciţii. Dar nu sunt coerentă în activitatea mea sportivă, sunt un pic leneşă. Totuşi, îmi place viaţa activă, productivă. Zilele mele sunt destul de lungi, încep devreme şi se termină noaptea târziu.

„Îmbrăcămintea mea preferată sunt blugii şi puloverele”

În tinereţe am făcut hochei, tenis şi călărit, mergeam la manej, îmi plăceau foarte mult caii. Chiar povestea mea preferată din copilările a fost „Black Beauty” de Anna Sewell şi e despre un cal negru. Bunica ne-o citea înainte de culcare şi întotdeauna plângeam când i se întâmpla ceva rău lui Black Beauty. (…) Eu nu sunt mondenă şi mi-e greu să ţin pasul cu activităţile mondene. Fac asta pentru că e nevoie.

Bine că în România oamenii sunt calzi, afectuoşi, e uşor să stai de vorbă cu ei. (…) Îmbrăcămintea mea preferată sunt blugii şi puloverele. Dar sunt necesare şi ţinutele festive, pentru ocazii speciale. Am descoperit în România creatoare de modă extraordinare, precum Doina Levintza, Leana Criveanu, ele mi-au făcut ţinute frumoase.

„Nu-mi pot permite să cumpăr bijuterii de la Cartier sau de la alte case de bijuterii, îmi sunt suficiente cele pe care le am”

Îmi plac mătăsurile, caşmirul, ţesăturile uşoare, plutitoare, vara nu pot trăi fără bumbac. Bijuterii am foarte puţine, sunt cele care au rămas de la Regina-Mamă: o diademă cu diamante, nişte perle şi nişte broşe, din perle şi diamante. Nu-mi pot permite să cumpăr bijuterii de la Cartier sau de la alte case de bijuterii, îmi sunt suficiente cele pe care le am.

E important să avem grijă de imagine, pentru că ea înseamnă de fapt şi imaginea României”, s-a destăinuit cea mai importantă figură a Casei Regale a României.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre