George Burcea, noua imagine de familist. Cum s-a afișat cu fiicele lui și ale Andreei Bălan
George Burcea pare să fi revenit într-unul dintre rolurile care au lipsit în ultima perioadă din imaginea sa publică: cel de tată implicat. Actorul s-a afișat recent alături de cele două fiice pe care le are cu Andreea Bălan, Ella și Clara, într-un moment de familie petrecut la Botoșani, în preajma bunicii sale, Maria.
Imaginea este una cu atât mai surprinzătoare cu cât relația lui George Burcea cu fetițele sale a fost intens discutată în ultimii ani. După divorțul de Andreea Bălan, cei doi au avut o perioadă tensionată, marcată inclusiv de dispute în instanță. În februarie 2025, artista declara că implicarea fostului soț în viața fetelor nu mai era la fel de constantă și că Ella și Clara nu mai doreau să doarmă la tatăl lor.
Ulterior, George Burcea a vorbit la rândul său despre relația cu cele două fete și a susținut că încearcă să fie cât mai prezent în viața lor. Într-un interviu acordat anul trecut, actorul povestea inclusiv despre felul în care își crește fiicele și despre timpul petrecut alături de ele.

Acum, Burcea a făcut publică o imagine în care Ella și Clara apar alături de bunica Maria. Cele două fetițe sunt îmbrățișate de femeia care l-a crescut pe actor, într-un cadru departe de agitația care i-a însoțit viața publică în ultimii ani.
De altfel, Maria nu este o figură oarecare pentru George Burcea. În trecut, actorul povestea că bunica sa l-a crescut și că tocmai de aceea a ales ca mezina familiei să poarte și numele ei: Clara Maria.
„89 de ani pentru Bunica Maria – sau cum îi spunem noi la Botoșani – Mămuța. Copii, nepoți și strănepoți – cu toții te iubim și ne rugăm Lui să fii cât mai mult aici. Așa cum mi-ai promis și ieri. La mulți ani!”, a transmis George Burcea.
Nu este, însă, prima dată când actorul își duce fiicele să-și vadă străbunica. În 2022, Ella și Clara au ajuns împreună cu tatăl lor la Botoșani, unde s-au întâlnit cu Maria, pe atunci în vârstă de 85 de ani.
Apariția de acum vine după o perioadă în care Burcea a fost în centrul mai multor controverse, de la episodul în care a fost prins conducând sub influența cocainei, în 2020, până la candidatura sa pentru Primăria Capitalei, anunțată în 2025.
De această dată, actorul lasă în urmă scandalurile și se afișează într-o ipostază complet diferită: alături de cele două fete ale sale, într-un moment de familie, la Botoșani.
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook