Cele mai proaste parole de pe calculator şi telefon

Pe toată planeta este alertă din pricina hackerilor care atacă tot mai des, mai ales în aceste vremuri când tot mai mulţi oameni stau în casă ori lucrează de acasă.
Analizând peste 500 milioane de conturi compromise anul trecut în America de Nord şi Europa occidentală, compania specializată NordPass a constatat că, la fel ca în anul precedent, combinaţii precum „12345”, „123456” şi „123456789” au fost folosite ca parole pentru a „securiza” un total de 6,3 milioane de conturi.
Pentru că sunt uşor de reţinut şi au impresia că nu au nimic de ascuns. Ce se întâmplă, însă, dacă un hacker vă blochează accesul la toate conturile, email, fişiere cu fotografii sau reţele de socializare? Imaginaţi-vă că trebuie să plătiţi mii de dolari în răscumpărare pentru a recăpăta accesul. Ca atare, e mai bine să luaţi măsuri pentru a vă proteja, înainte de a fi prea târziu.
Topul celor mai folosite 200 de parole este disponibilă pe NordPass.com. Iată și alte exemple: 1234, 1234567890, abc123, 111111, 123123.
Trebuie evitate parolele compuse dintr-un singur cuvânt, nume sau expresii larg răspândite, mai scurte de 8 caractere. Este bine să folosiţi parole diferite pentru fiecare cont de utilizator, spun specialiştii.
Memorarea atâtor parole, lungi şi neintuitive, poate fi o problemă însă puteţi folosi manager de parole sau o autentificare în doi paşi.
Cu această metodă de autentificare va fi necesar ca, pe lângă parolă, să introducem şi un cod unic primit de regulă ca mesaj SMS pe telefonul mobil, fără de care parola este practic inutilă.
Citeşte şi:
O nouă meserie la orizont: ofițerul de protecție cibernetică!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook