Nu s-a lamentat că au dispărut concertele, ci s-a pus pe făcut bani. Pentru el această perioadă nu e deloc grea.
Cezar Ouatu a pus osul la treabă. Investiție serioasă pe timp pe pandemie
Cum spectacolele stagnează ca urmare a restricțiilor cauzate de pandemia de coronavirus, Cezar Ouatu a devenit afacerist. Și totul îi merge din plin. Cum face bani pe bandă rulantă în aceste vremuri grele? Celebrul cântăreț și-a făcut o academie de canto, dar și un festival care îi poartă numele. În plus, organizează tabere muzicale.
Pentru că banii au venit pe bandă rulantă, acesta a spus că e momentul să facă și investiții, așa că s-a apucat să-și construiască vila pe care și-o dorea de mult timp.
”Am mai avut momente în care am cedat, dar încerc, pe cât de mult posibil, să duc o viață mai calitativă, fără prea multă agitație, pentru că eu acum sunt în proces de derulare și cu terminarea construcției casei” a declarat Cezar, potrivit Fanatik.
Mama și iubita, implicate în afacere
Și pentru că niciodată nu le poți face pe toate singur, implicate în afacere sunt și mama și iubita lui, care dă din coate să-și facă un nume în make-up. ”Mama mea e și ea acolo și mă ajută mereu cu un sfat și suport moral, când e nevoie, dar și motanul meu care este terapie curată. Iubita mea mă ajută și mă susține foarte mult, e foarte implicată și în organizarea festivalului, a taberelor.
Toți copiii primei ediții au fost foarte atașați de ea. E o susținere reciprocă, pentru că și ea – în domeniul ei – a evoluat extrem de mult și sunt foarte mândru de ea și de etapele pe care le parcurge foarte frumos. Lucrăm împreună la partea asta de marketing și de promovare a ei ca make-up artist, e un rising star în domeniu. Facem totul ca într-o familie și ca într-o relație normală și matură”, a mărturisit artistul.
Foto: Mama lui Cezar Oatu e mereu lângă el când are nevoie
Bat clopote de nuntă?
De altfel, relația cu iubita sa Raluca e din ce în ce mai serioasă, iar cântărețul nu exclude să urmeze și o căsătorie. Mai ales că iubita a învățat să și gătească… ”Raluca nu prea gătea, acum a început să mai gătească, când are și ea loc de mine. Odată cu construcția casei, se amplifică lucrurile într-un sens pozitiv și frumos, și evoluează foarte mult, de la o zi la alta.
Planurile mari de viitor există deja. Nu trebuie să-mi fac un plan să trăiesc lucrurile pe care noi le facem deja. O căsătorie este firească, dar nu doar despre asta este vorba, ci despre a face lucruri frumoase împreună, despre a împărți și bune și rele, de a evolua ca și cuplu. E adevărat că avem și momente mai puțin plăcute, dar faptul că noi ne susținem inclusiv profesional, este o chestie foarte bună pentru noi”, s-a destăinuit Cezar Oatu.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook