Totuși, la fel ca și în cazul unor membri ai familiei regale britanice, de exemplu, ea este mult mai mult decât ținutele ei sau rolul de soție a regelui Felipe al VI-lea. Regina consoartă a Spaniei este educată, are o personalitate puternică și e plină de încredere în sine.
Născută Letizia Ortiz Rocasolano, aceasta nu a fost întotdeauna o față regală. De fapt, ea provenea dintr-o familie din clasa de mijloc, prima dintre cele trei fiice născute dintr-o mamă asistentă și un tată jurnalist. La fel ca tatăl ei, Regina Letizia a urmat o carieră în jurnalism, obținând o diplomă de licență în jurnalism la Universitatea Complutense din Madrid, urmată de un master în jurnalism audiovizual la Institutul de Studii în Jurnalism Audiovizual, scrie Cheatsheet.com.
Letizia, jurnalista care a ajuns regină, avea și un divorț la activ
În cariera ei jurnalistică, viitoarea regină Letizia a lucrat pentru o varietate de posturi de știri. A început în presa scrisă și a trecut apoi la televiziune. Ea a lucrat pentru Telediario, Bloomberg și CNN și a acoperit evenimente precum 9/11 și alegerile din 2000 din SUA. De asemenea, a acoperit războiul din Irak, iar pentru reportajele sale a câștigat un premiu al Asociației Presei din Madrid.
Regina Letizia este adesea comparată cu Kate, ducesa de Cambridge pentru stilul și echilibrul ei. De fapt, ea are mai multe în comun cu cealaltă ducesă, cu Meghan Markle. Ambele au câte un divorț la activ.
Înainte să îl cunoască pe regele Spaniei, Letizia a fost căsătorită. S-a întâmplat în 1998, dar căsătoria a durat doar un an, mai arată sursa citată. Apoi, în 2002, regele Felipe, care era încă prinț al Asturiei (un principat din nord-vestul Spaniei) a întâlnit-o pe Letizia.
Ei s-au cunoscut la Madrid, la o cină găzduită de prezentatorul de știri Pedro Erquicia. S-au plăcut foarte mult, aproape instantaneu. Au urmat o serie de întâlniri secrete.
Relație secretă, aproape un an
Cei doi s-au întâlnit în secret timp de aproape un an înainte de a-și anunța logodna. Decizia a surprins pe toată lumea. Tatăl prințului, regele Juan Carlos, a aprobat căsătoria, în ciuda divorțului anterior al lui Ortiz. Cuplul s-a căsătorit în mai 2004 la Catedral de la Almudena din Madrid, iar Ortiz a devenit Prințesa Asturiei.
În anul următor au avut primul lor copil, prințesa Leonor, iar apoi doi ani mai târziu au avut-o pe prințesa Sofia. Prințul și Prințesa Asturiei au rămas ca atare timp de 10 ani, înainte de a deveni rege și regina consoartă, în 2014.
Spania este o monarhie constituțională cu o structură similară celei a Marii Britanii. Succesiunea la tron este determinată de ereditate, primul fiu fiind următorul în linie pentru a prelua tronul, sau prima fiică – dacă nu există fii.
În timp ce rolul regelui Spaniei este în mare măsură apolitic, regele are unele îndatoriri politice, cum ar fi convocarea și dizolvarea legislativului și semnarea tratatelor. Prințul Felipe a preluat tronul mai devreme decât se aștepta, din cauza scandalurilor care au oprit domnia regelui Juan Carlos aflat la cârmă timp de 39 de ani.
Anunțul de abdicare al regelui Juan Carlos s-a concentrat în principal pe cât de grozav va fi fiul său în acest rol. „[Felipe] are maturitatea, pregătirea și simțul responsabilității necesare pentru a-și asuma titlul de șef al statului și pentru a deschide o nouă eră a speranței care combină experiența și impulsul unei noi generații”, a spus el la acea vreme. De atunci, regele Felipe și regina Letizia au lucrat cu atenție pentru a susține o imagine adecvată noilor lor titluri.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook