Puțini s-ar fi gândit că Dragoș Pătraru se pricepe la grădinărit. De când a plecat de la Prima TV, are, în sfârșit, timp, să se ocupe de grădina lui de la țară, din localitatea Strejnic, de lângă Ploiești, județul Prahova. În curtea de la Strejnic, Dragoș Pătraru are solar în toată regula, unde cultivă salată verde, roșii, ardei și castraveți.
„Sunt atât de recunoscător pentru că-mi pot permite deja zilnic luxul unor astfel de momente! Am ajuns acasă și-am ieșit să-mi iau de o salată din solar, am vorbit nițel cu roșiile, cu ardeii, apoi cu pomii din livadă, e liniște și e pace. Cum ar trebui să fie pentru toată lumea. Să vă fie bine, weekend frumos, cu cât mai puțin timp pe rețele și cât mai mult împreună cu oameni care vă sunt dragi”, a scris, Dragoș Pătraru, pe pagina sa de Facebook.
Fanii lui Dragoș Pătraru trebuie să plătească dacă vor să vadă Starea Nației
Luna trecută, Dragoș Pătraru a anunțat că a retras emisiunea Starea Nației de la Prima TV. Dragoș Pătraru a anunțat că show-ul s-a mutat pe YouTube, dar că fanii vor fi nevoiți să plătească pentru a îl vedea. Cei care vor să vadă Starea Nației și să interacționeze cu Dragoș Pătraru trebuie să plătească o taxă de 9,99 lei în fiecare lună.
Starea Nației a fost difuzat pentru prima dată la România TV, timp de un an. Ulterior, s-a mutat la TVR, apoi la Digi 24, pentru un an. Revenirea la TVR s-a produs în anul 2017, tot pentru an. Dragoș Pătraru a semnat cu Prima TV, unde a găzduit emisiunea timp de cinci ani, dar a preferat să retragă show-ul și de aici.
„Relaţia comercială dintre cele două firme a devenit una toxică, în sensul că noi livram marfa la zi, fără nicio întârziere, iar clientul nostru nu plătea marfa livrată la timp, acumulând întârzieri pe care noi nu le puteam accepta. Astfel, între a avea în continuare emisiune la televizor şi stima de sine, pe care aproape că o pierdusem, am ales să salvez stima de sine. Decizia e luată de ceva timp, am încercat până în ultimul moment să negociem, să rezolvăm cumva, nu s-a putut”, și-a justificat Dragoș Pătraru plecarea de la Prima TV.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook