Simona Ionescu / Redactor Șef

Angelina Jolie pare pregătită să lase definitiv în urmă capitolul Los Angeles. După ani întregi în care a spus că își dorește să plece din orașul în care a locuit pentru a fi aproape de Brad Pitt și de copiii lor, actrița ar fi făcut deja pasul către o nouă viață. Deși în trecut se vorbea despre planurile sale de a se stabili în străinătate, în special în Asia sau Europa, cea mai recentă informație indică o destinație cu totul neașteptată.

Se pare că Angelina Jolie și-a cumpărat o proprietate în Connecticut, după ce și-a vândut, în luna septembrie, impresionantul domeniu din Los Angeles. 

Angelina Jolie voia să plece din America după ce copiii împlineau 18 ani

Dorința actriței de a părăsi Los Angeles nu este una recentă. În 2019, într-un interviu acordat revistei Harper’s Bazaar, Jolie mărturisea că și-ar dori să locuiască în străinătate, însă situația familială nu îi permitea să facă acest pas. Vedeta explica atunci că trebuia să țină cont de locul în care locuia fostul soț, Brad Pitt, pentru ca cei șase copii ai lor să poată fi aproape de ambii părinți.

„Mi-ar plăcea să locuiesc în străinătate și voi face asta de îndată ce copiii mei vor împlini 18 ani. Deocamdată, trebuie să îmi stabilesc locuința în funcție de locul în care alege tatăl lor să trăiască”, declara actrița.

În august 2024, Jolie a revenit asupra subiectului și a spus că va putea pleca din Los Angeles imediat ce gemenii Knox și Vivienne vor deveni majori. Tot atunci, a dezvăluit că intenționează să petreacă mult timp în Cambodgia, țara din care l-a adoptat pe fiul său Maddox.

Angelina Jolie voia să înceapă o viață nouă în Asia sau Europa, dar a ales altceva! Unde s-a mutat
Angelina Jolie
Foto: Instagram / @angelinajolie

În octombrie 2025 se zvone că vedeta lua în calcul să își împartă timpul între Cambodgia, Franța și Africa. De asemenea, era menționată și dorința ei de a se implica mai mult în proiectele umanitare din diferite regiuni ale lumii.

Ce proprietate și-a cumpărat actrița după ce a vândut domeniul din Los Angeles

Acum, după ce gemenii au împlinit 18 ani, Angelina Jolie pare să își fi schimbat planurile. Actrița a cumpărat o proprietate în Connecticut, însă locația exactă a domeniului nu a fost dezvăluită.

În septembrie, vedeta și-a vândut fosta locuință din Los Angeles, care i-a aparținut celebrului regizor Cecil B. DeMille. Jolie cumpărase proprietatea în 2017, pentru 24,5 milioane de dolari, la câteva luni după despărțirea de Brad Pitt. Domeniul, care are aproximativ 1.022 de metri pătrați, șase dormitoare și zece băi, ar fi fost vândut pentru 24,75 de milioane de dolari.

Actrița mai deține o proprietate în Manhattan, pe care a descris-o într-un interviu drept un loc în care copiii săi se pot caza atunci când ajung la New York.

De altfel, într-un interviu recent, Angelina Jolie a vorbit din nou despre dorința de a petrece mai mult timp în afara Statelor Unite. Vedeta a explicat că nu își dorește neapărat o singură reședință permanentă, ci ar prefera să ducă o viață în care să călătorească și să locuiască în diferite locuri ale lumii. „Mi-ar plăcea să fiu puțin nomadă pentru o vreme”, a mărturisit ea.

Rămâne de văzut dacă noua proprietate din Connecticut va deveni locuința sa principală sau doar una dintre opririle dintr-un stil de viață pe care actrița spune că și-l dorește mai liber.

Citește și: Angelina Jolie părăsește America definitiv! Brad Pitt a avut un rol important în toată această poveste

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri