Cititorii își aduc probabil aminte de isprava chinezilor de acum câțiva ani, care au vândut pe internet sticluțe goale în care spuneau că au pus aer curat, nepoluat. Oamenii s-au înghesuit atunci să prindă câte o sticluță cu „minunea”. Pe același principiu, un artist italian a reușit ceva de-a dreptul uimitor. A vândut o creație proprie, sculptura invizibilă. Iar suma încasată nu este deloc de ignorat.
Pe artist îl cheamă Salvatore Garau și este un pictor italian contemporan în vârstă de 67 de ani. Bărbatul, care s-a născut în Sardinia, este acum considerat geniul care a reușit să vândă vidul. Potrivit lui Salvatore Garau, lucrarea sa imaterială intitulată „Io Sono”, (Eu sunt) există. Prin spiritul creatorului său, prinde viață. El justifică existența operei sale prin filozofie și prezența lui Dumnezeu.
Sculptura invizibilă care s-a vândut cu 15.000 de euro: „Un spațiu plin de energie”
Sculptura, pe numele său „Io Sono”, a fost vândută pe 18 mai la o licitație organizată la Milano de casa de licitații Art-Rite. Prețul de pornire a fost stabilit la 6.000 de euro. O luptă acerbă între mai mulți cumpărători a dus prețul până la 15.000 de euro. Artistul este cunoscut și pentru expoziția sa anterioară, „Buddha în contemplație”, prezentată în februarie anul trecut în Piazza Della Scala din Milano.
„Vacuumul nu este altceva decât un spațiu plin de energie și chiar dacă îl golim, conform principiului incertitudinii lui Heisenberg, vidul are o greutate. Prin urmare, are o energie care se condensează și se transformă în particule. Care este în noi. La urma urmei, nu-i dăm formă unui Dumnezeu pe care nu l-am văzut niciodată?”, a declarat Garau, potrivit smartradio.ro.
Nu se cunoaște identitatea cumpărătorului
Identitatea cumpărătorului nu este cunoscută, dar artistul din Sardinia i-a dat instrucțiuni stricte. Lucrarea trebuie instalată într-o casă privată, într-o cameră goală. Centrul încăperii trebuie rezervat sculpturii, într-un spațiu de 150×150 centimetri, nici mai mult nici mai puțin.
Cumpărătorul sculpturii imateriale rămâne cu un certificat de garanție și originalitate a lucrării și mai presus de toate, scapă de costurile de transport.
Foto: Facebook, captură YouTube
S-a cumințit Cristian Țânțăreanu? Să vedem ce află Denise Rifai de la el
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook