Cea mai crudă femeie din istorie. Olga din Kiev și focul care a mistuit un oraș întreg

Olga din Kiev și-a răzbunat soțul ucis cu o cruzime legendară, a scris una dintre cele mai spectaculoase povești de răzbunare din istorie, apoi s-a transformat într-o pionieră a creștinismului în Rusia Kieveană. A rămas în istorie ca o femeie care a fost, pe rând, războinică, regentă și sfântă. Rusia Kieveană sau Rutenia Kieveană a fost cel mai timpuriu stat al slavilor estici dominat de orașul Kiev, aproximativ din anul 880 până la mijlocul secolului al XII-lea.

Tinerețea și căsătoria

Olga s-a născut în jurul anului 890–925 d.Hr., data exactă nefiind cunoscută. Ea s-a căsătorit cu Igor din Kiev, Marele Cneaz al Rusiei Kievene, devenind astfel prințesă. După moartea lui Igor, Olga a preluat regența, guvernând în numele fiului ei, Sviatoslav cel Viteaz, care era prea mic pentru a conduce.

Originea ei este considerată varangiană (adică scandinavă, de tip „viking”), tipică elitei din acea perioadă, care combina influențe nordice și slave.

Evenimentul care a declanșat totul

Când Igor a mers să colecteze tribut de la tribul vecin al Drevlenilor, lucrurile au luat o întorsătură fatală. După ce și-a primit partea, s-a răzgândit și a decis să se întoarcă pentru a cere mai mult. Drevlenii l-au capturat, i-au ucis garda și, potrivit cronicilor, i-au legat picioarele de doi copaci de mesteacăn îndoiți; când au tăiat frânghiile, trunchiurile s-au ridicat brusc și i-au rupt trupul în două.

Răzbunarea Olgăi

Răzbunarea Olgăi a devenit o adevărată legendă. Cronica primară a Rusiei („Povestea anilor de demult”) consemnează patru episoade succesive, fiecare mai ingenios și mai crud decât precedentul.

Solii, îngropați de vii

După moartea lui Igor, Drevlenii au trimis soli (persoane trimise în mod oficial cu o misiune) să-i propună Olgăi căsătoria cu prințul lor, Mal. Ea i-a primit aparent binevoitoare, le-a oferit ospitalitate și le-a spus să se odihnească în barca cu care veniseră. Între timp, a poruncit să se sape o groapă uriașă în curte. A doua zi, oamenii ei au ridicat barca cu soli și au aruncat-o în groapă, îngropându-i de vii în fața prințesei.

Nobilii, arși în baia de lemn

După moartea solilor, Olga a cerut ca Drevlenii să-i trimită nobilii pentru a discuta detaliile nunții. Când au sosit, i-a invitat să se spele într-o baie mare de lemn, spunând că trebuie să fie curați pentru ceremonie. Când ultimul a intrat, ușile au fost încuiate și întreaga baie a fost incendiată.

Ospățul sângeros

Olga s-a deplasat apoi în teritoriul Drevlenilor sub pretextul de a organiza un ospăț funerar în cinstea soțului ei. Oaspeții s-au îmbătat cu hidromel (băutură alcoolică obținută prin fermentația alcoolică a mierii de albine cu apă), iar în toiul petrecerii, oastea Olgăi a năvălit și a măcelărit mii dintre ei.

Asediul și păsările de foc

Ultima etapă a răzbunării a fost asediul capitalei Drevlenilor, Iskorosten (astăzi Korosten, Ucraina). După o lună, asediul nu dădea roade. Atunci, Olga a anunțat că îi va ierta dacă îi oferă un tribut: „Câte un porumbel și o vrabie din fiecare gospodărie.”

Când i-au adus păsările, ea a legat de picioarele lor cârpe îmbibate în sulf și le-a dat foc. Păsările s-au întors instinctiv la cuiburile lor, aprinzând acoperișurile de lemn. Orașul a fost mistuit de flăcări.

Reformele și conducerea de după răzbunare

După ce și-a încheiat răzbunarea, Olga nu s-a oprit. A reorganizat sistemul de colectare a tributului (poliudie), stabilind reguli clare și puncte fixe de administrare, o reformă care a pus bazele unui stat mai centralizat și mai stabil.

Convertirea la creștinism

În jurul anului 954–955, Olga s-a convertit la creștinism. În timpul unei vizite la Constantinopol, a fost botezată și, potrivit legendelor, împăratul bizantin i-a cerut mâna, dar ea a refuzat, spunând că este deja „fiica lui” prin botez.

 

Deși fiul ei a rămas păgân, nepotul ei, Vladimir cel Mare, a fost cel care a creștinat oficial Rusia Kieveană. Olga a fost canonizată ulterior și poartă titlul de „Întocmai cu Apostolii”.

Olga din Kiev a fost o conducătoare într-o lume a bărbaților, o punte între moștenirea vikingă și cea slavă. Ea a transformat frica, diplomația și credința în arme de putere, devenind un simbol al inteligenței politice și al curajului.