Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum cumperi perechea perfectă de blugi

Cum cumperi perechea perfectă de blugi
De când au intrat în modă, un lucru e clar: blugii nu se demodează niciodată, chiar dacă modelele se schimbă de la an la an.

Ne e imposibil să nominalizăm o persoană care nu a îmbărcat blugi. Până și bunicii noștri încă îi poartă. Iar de ani buni, pe podiumurile de modă, marii designeri prezintă ținute din denim sofisticate sau chiar de haute-couture. Întrebarea e simplă: câte perechi de blugi trebuie să ai în garderobă? Răspunsul: toate!

Am purtat blugi când am mers la școală, i-am purtat la facultate, îi îmbrăcăm pentru mers la birou dar și atunci când ieșim în cluburi, la dans. Ca să nu mai spunem că, de câte ori plecăm într-o călătorie, sunt cei mai la îndemână. Sunt confortabili. Și sexy. Sunt, mai ales, versatili. Iată câteva ponturi pntru a putea  cumpăra o nouă pereche perfectă de blugi. Cum să cumperi perechea perfectă de blugi

Încearcă modele noi

Sunt șanse să fi găsit doar câteva perechi care crezi că se potrivesc bine corpului tău – așa că vei continua să cumperi aceeași marcă, dimensiune și stil an de an. Stiliștii spun că e recomandabil să ieși din zona ta de confort și să încerci câteva mărci și stiluri noi pentru o schimbare.

Cumpără modele potrivite pentru forma corpului tău

Oricât de mult ai vrea să încerci un anumit stil pentru că asta arată grozav pe alții, mai bine rămâi la blugi care te avantajează. Cu siguranță există modele care îți vin „ca turnate”. Nu există multe stiluri de blugi care să arate grozav pentru fiecare corp, în orice situație. Deși s-ar putea să-ți placă blugii skinny, dacă ai acum câteva kilograme în plus, acest model de blugi nu e potrivit.

Nu îți lua blugi doar pentru că sunt ieftini

Denimul ieftin se observă și rareori arată bine. Este mai probabil să găsești blugi care se potrivesc foarte bine și să reziste mult timp atunci când cumperi mărci mai bune. Unele mărci, precum Diesel și Replay, au, de asemenea, mai multe șanse să încerce stiluri îndrăznețe.

Probează blugii

Nu poți prezice cum va arăta o pereche de blugi și cum se va potrivi, așa că trebuie să te uiți în oglindă înainte de a cumpăra. Realitatea e că nu există două mărci care folosesc exact aceleași măsurători atunci când produc blugi. Dacă încerci o anumită mărime la o marcă de blugi, sunt șanse ca aceeași mărime să nu se potrivească la fel de la o altă marcă de blugi.

Ce să faci când ți-ai găsit o marcă preferată

Totul este o chestiune de gust personal, dar important este să petreci ceva timp pentru a cunoaște mărcile ca să știi cine creează pentru stilul tău. Odată ce găsești marca ta preferată, nu vei mai pierde timpul cu blugi care nu ți se potrivesc. Poți merge la sigur cumpărând de la marca preferată, dar descoperirile noi trebuie să rămână una din opțiuni, pe termen lung.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre